Popas la Porţile Cerului

              Cel dintâi drum către vetrele de lumină l-am străbătut cu mulţi ani în urmă, când îmi făceam apostolatul de dascăl într-o localitate aşezată la poalele munţilor, acolo unde soarele răsare mai tâziu decât în alte părţi şi se duce la culcare mai devreme, dar stăruie  cu o palmă mai mult la cumpăna amiezii, pentru a-i binecuvânta pe truditorii acestor locuri, atât de aproape de Dumnezeu, cu darurile bucuriei şi ale frumuseţii lăuntrice.

               Lângă şoseaua care urcă pe Valea Rebrei, pe o sprânceană de deal  înconjurată de verdele crud al pădurilor, se afla cândva o mănăstire veche cât toţi anii care au trecut de la domnia lui Ştefan cel Mare. Istoria ei m-a preocupat în mod deosebit şi am cercetat-o îndeaproape, elaborând o lucrare monografică în care, un capitol distinct se referă la această mănăstire.

              Dacă la vremea aceea era greu să ne închipuim că în acest ,,loc de pomenire’’va renaşte cândva o nouă mănăstire,  ea ne priveşte astăzi zâmbind ca o minunată ,,bijuterie’’monahală. Apariţia unui întreg şir de asemenea sfinte locaşuri, mi-a stârnit curiozitatea de-a porni la drum, atât ca pelerin, cât şi ca modest cercetător de istorie.

             Cartea ,,Vetre de lumină’’se vrea un mic îndrumar privind mănăstirile vechi şi noi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Ea a fost scrisă pe baza unei documentări la faţa locului, prin studiul unei bibliografii referitoare la această temă, prin discuţii directe cu stareţii şi preoţii duhovnici ai mănăstirilor, cărora ţin să le mulţumesc şi pe această cale pentru informaţiile ce mi le-au oferit. Am apelat şi la interviurile luate de Pr.arhimandrit Dumitru Cobzaru de la Radio,, Renaşterea’’ din Cluj-Napoca, din care am extras informaţii de mare folos.

             Lucrarea este structurată pe câteva capitole care se referă la viaţa mănăstirească de pe cuprinsul judeţului nostru, istoricul mănăstirilor, monahismul la începutul mileniului III, dar şi perioada regimului comunist care a umbrit mult viaţa creştină din România.

             Am poposit la aceste ,,Porţi ale Cerului’’, urmărind arhitectura locaşurilor de cult, importanţa vetrelor monahale în istoria neamului şi a Bisericii noastre, inestimabilele fresce bisericeşti, icoanele făcătoare de minuni, cultura religioasă şi, am stat de vorbă cu monahii şi monahiile din zonă, (Protosinghelul Chiril Zăgrean, ieromonahul Nicodim Sîngeorzan, părintele duhovnic Daniil Ureche, protosinghelul Paisie Iloaie, stavrofora Emanuela Moisa, Stavrofora Veronica Coţofană ), care mi-au relatat multe aspecte ale vieţii lor : greutăţile pe care le-au întâmpinat în acţiunea de construcţie sau reconstrucţie a mănăstirilor, multele probleme de ordin social, şi chiar frustrările de care au avut parte, dar nu în ultimul rând, bucuriile şi satisfacţiile acestei vieţi duhovniceşti.

           Izvoarele edite şi inedite pe care le-am avut la îndemână, m-au ajutat în  prezentarea destul de aerisită a istoricului fiecărei mănăstiri, să introduc chiar unele aspecte mai puţin cunoscute din viaţa monahală . Am apelat la cele mai vechi lucrări din istoriografia română, precum ,,Istoria Bisericii şi a vieţii religioase din Transilvania şi Ungaria’’, ,,Mănăstiri româneşti din Transilvania şi Ungaria’’, scrise de istoricul Ştefan Meteş, ,,Scrisori de boieri. Scrisori de Domni’’de Nicolae Iorga’’ şi multe alte documente vechi pe care le-am găsit în Arhivele Naţionale din Bistriţa, la Biblioteca Academiei din Năsăud, dar şi lucrările mai noi cum ar fi ,,Ghidul mănăstirilor din România’’, ,,Pas cu pas prin schiturile şi mănăstirile din România’’, etc.  De un real folos mi-a fost colecţia revistei ,,Arhiva Someşană’’ aflată în biblioteca personală, lucrările monografice ale localităţilor din zona Năsăudului, şi tot ceea  am putut afla prin massmedia.

          Consider că nu sunt lipsite de interes nici informaţiile pe care le-am aşezat în lucrare, referitoare la zona geografică în care se află aceste locaşuri, drumurile de acces, viaţa de obşte, numele stareţilor, hramurile mănăstirilor. Am găsit de cuviinţă ca hramul fiecărei mănăstiri să fie prezentat  şi sub aspectul semnificaţiei sale biblice pentru care am realizat câteva eseuri.

           Textele sunt însoţite de fotografii, unele chiar vechi, iar cele mai multe reprezintă imaginea actuală a construcţiilor, care în majoritatea lor se află într-o stare deosebit de plăcută şi atractivă, rod al efortului acestor obşti, al credincioşilor din zonă, al contribuţiei inestimabile a unor sponsori din judeţ şi din ţară şi, nu în ultimul rând, al sprijinului moral şi chiar financiar primit din partea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Sunt cuprinse aici mănăstirile vechi existente până când a venit ,,tăvălugul’’ generalului Bukov, de pe vremea regimentului grăniceresc, cel care a ras de pe faţa pământului aceste minunate lăcaşuri sfinte : Rebra, Feldru, Sângeorzul Românesc, Mintiu, Zagra, Bichigiu,  Monor, Silivaşu de Câmpie, Şopteriu, Negrileşti, Păltineasa, Ciceu –Poieni etc.

            După revoluţia din decembrie 1989, pe teritoriul judeţului nostru au apărut 10 mănăstiri noi care au devenit astăzi adevărate perle de aşezământ monahal  : Rebra, Salva , Nuşeni, Ilva Mare, Bichigiu, Piatra Fântânele, Dobric, Cormaia, Buscatu-Telcişor, Strâmba.

           Cartea nu poate avea pretenţia că a cuprins totul şi ca orice lucrare, ea poate fi îmbunătăţită cu alte date şi informaţii, având în vedere faptul că, în viaţa acestor aşezăminte de cult pot interveni de-a lungul timpului şi unele modificări. Şi aşa cum scria cronicarul, mă îndrept şi eu cu gândul spunând : ,,Unde am greşit, îndreaptă tu cititorule, cu blândeţe  !’’

            Mănăstirile au fost şi rămân acea tainică lume care ne deschide sufletul, ne cheamă la închinare şi rugăciune.