Vetre de lumină

Scriitorul de pe Valea Carelor – Nepos, Mircea Daroşi, a deschis larg porţile mănăstirilor ortodoxe din judeţul nostru, îndemnându-ne de a gusta în tihnă sfintele slujbe, spre a ne topi grijile vieţii de zi cu zi.
Glasul de toacă şi de clopote ne cheamă în faţa Sfântului Altar spre închinare şi rugăciune, pentru odihna sufletului obosit de suferinţele trupului.
Autorul cărţii „Vetre de lumină”, prin răbdare şi pasiune, s-a perfecţionat în arta scrisului, păstrându-şi toată tinereţea ce se intensifică fără să îmbătrânească, cuprins de vise şi gânduri curate.
Scriitorul vărărean şi-a luat merinde şi a călătorit de la o mănăstire la alta, drumeţind pe îngustele cărări, încântat de spectacolul dat de natură, cu bucuria de a se îndrepta la măreţia creaţiei şi la inteligenţa Universului.
Prin călătoriile sale de pe un versant de munte pe altul şi-a domolit o aprigă sete de a dovedi că Dumnezeu este iubire şi că omul are parte de ceea ce dăruie, pentru că a dărui şi a primi sunt două caracteristici ale fluxului energiei universale. Cartea de faţă aduce cititorului împăcare şi fericire sufletească.
Cuvintele înălţătoare scrise de Georges Barbarin în cartea „Hristos – prietenul clipelor de grea încercare” îi sunt lui Mircea Daroşi un real sprijin în tratarea problemelor religioase.
Autorul, ca şi monahii, se zbate ca prin cărţile editate să facă o aleasă educaţie, fiind convins că a trăi fără încercări înseamnă a trăi fără viaţă.
Viaţa pentru vărăreanul gânditor este o neîncetată adaptare şi o evoluţie spre perfecţiune în urma luptei dintre bine şi rău.
Călătoria spre mănăstiri s-a produs în primul rând în mintea şi sufletul său, pe un drum imaginar, ceea ce i-a deschis perspective nebănuite şi sentimente de solidaritate cu cei ce slujesc aceste locaşuri de închinare, ce se definesc, ca de fapt şi autorul, prin propriile lor valori, transformând călătoria în iniţiere, descoperind, în urma cercetărilor în teren, nebănuite resurse pentru a rămâne conectat la bucuria de a trăi.
Călătoriile autorului la schituri şi mănăstiri l-au împlinit, folosind, la locul potrivit, contextul istoric şi voia lui Dumnezeu.
Răbdarea şi tenacitatea, hărnicia şi isteţimea, autenticitatea în relaţiile umane, l-a ajutat pe autor să găsească aliaţi de nădejde în slujitorii altarului, ce i-au înlesnit călătoriile spre monahismul românesc, spre locurile unde s-au înălţat mănăstiri, ce apar în documente sau în memoria colectivă a sătenilor, ca de exemplu: Silivaşu de Câmpie, Monor, Sîntioana, Feldru, Sângeorgiul Român, Rebra Mică, Rebra Mare, Mintiu, Chiraleş, Zagra, Păltineasa, Ciceu Poieni, Negrileşti, Şopteriu etc. cercetările continuă până în zilele noastre, aşa cum spune Octavian Girigan, ce poartă şi evidenţa călugărilor plecaţi din comuna Feldru, să se pună în slujba credinţei străbune, ce se ridică la un număr de 25, în perioada anilor 1974-2000, ce slujesc în diferite mănăstiri din ţară, ca de exemplu: Govora, Nuşeni, Salva, Vâlcea, Doşa, Târgovişte, Trotuşanul, Rebra, Gorj, Soporul de Câmpie, Turnu,. Prislop, Izvorul Mureşului.
După 1989, viaţa monahală de pe cuprinsul judeţului Bistriţa-Năsăud a început să renască într-un chip deosebit de înfloritor, la îndemnul vrednicului de pomenire Bartolomeu Anania care, în predicile de pe Valea Someşului, a spus: a venit vremea când Ardealul îşi vrea mănăstirile înapoi, chemându-şi călugării şi călugăriţele, fraţii şi surorile… Lucru care deja s-a înfăptuit, luând fiinţă noi aşezăminte monahale de care ne bucurăm cu toţii, în număr de 10, în cei 20 de ani, prin eforturile credincioşilor din această zonă, însufleţiţi de binecuvântarea înalţilor ierarhi ai Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Cele 10 mănăstiri de pe teritoriul judeţului nostru sunt adevărate perle ale Ardealului şi semnul împlinirii unui legământ: Dă, Doamne, la lume/ Numai gânduri bune/ C-avem de zidit/ Vinul de-mplinit.
Sub deviza „Roagă-te şi munceşte”, cele 10 mănăstiri dau vigoare tradiţiei străbune şi pun în valoare bunele rânduieli monahale dobândite în decursul vremurilor de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii.
Cele 10 vetre de lumină au istoria lor scrisă, pe scurt, de autor, într-un stil antrenant, vibrant, ce au o caracteristică esenţială – iubirea pentru Dumnezeu şi ne dă de înţeles că mai avem multe de învăţat din lecţia trecutului.
Cu exemple edificatoare, fiecare mănăstire intră în memoria credincioşilor, păstrându-şi identitatea zonei ce o reprezintă – Rebra, Bichigiu, Cormaia, Nuşeni, Dobric, Salva, Ilva Mare, Piatra Fântânele, Strâmba şi Telcişor, adevărate Porţi ale Cerului, scoase la suprafaţă cu aspectele monahale mai puţin cunoscute, ce scot în evidenţă năzuinţe spre ortodoxism, ca o aspiraţie spre înălţimile cereşti.