Investiții în infrastructură finalizate, la Uriu! Proiectele continuă!
Primarul comunei Uriu, Radu Spermezan, a anunţat că, la finele anului, au fost finalizate lucrările la câteva obiective de investiții, care vor aduce un plus de confort și de siguranță locuitorilor comunei.
Potrivit acestuia, este vorba despre asfaltarea străzii Burtuca, în localitatea Uriu (lungime 320 metri) și a străzii La Barieră, în localitatea Cristeștii Ciceului (lungime 100 metri), investiție necesară pentru depunerea proiectului de asfaltare drumuri agricole pe fonduri europene; decolmatarea și taluzarea malurilor Pârâului Știubei din localitatea Uriu, pe porțiunea cuprinsa între DN 17 și calea ferată, pe o lungime de peste 1 km;
realizarea unui sistem de supraveghere video, fiind amplasate camere de supraveghere în toate satele comunei Uriu, dar şi reparații la Sala de sport din localitatea Uriu (reparație acoperiș, reparații instalații sanitare, zugrăvit spații interioare).
Proiecte majore au fost depuse şi pe Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, precum cel de înfiinţare a unui sistem de alimentare cu apă în satul Hăşmaşul Ciceului şi extinderea reţelei de canalizare în satele Uriu şi Ilişua (cu o valoare de peste 8 milioane lei), dar şi de modernizare a unor străzi secundare (cu o valoare de aproximativ 7,8 milioane lei).
Citiţi şi:
- Comuna Uriu, un etalon al modernizării şi europenizării
- Primar Petru Şerban: Ne dorim ca Uriu să devină cea mai atractivă comună din nord-vestul judeţului
- Confluențe istorico-turistice la Uriu
- Primarul Petru Şerban: La Uriu, continuăm proiectele demarate pentru modernizarea comunei
- Bustul domnitorului Petru Rareş
Adaugă comentariu nou