Investiţii în infrastructura rutieră la Zagra, Telciu şi Mărişelu

Staff-ul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a evaluat, pe parcursul acestei săptămâni, stadiul investiţiilor în infrastructura rutieră care se derulează la nivelul judeţului nostru, fie din bugetul judeţean, fie prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Astfel, preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, ing. Alexandru Orţan – şeful Serviciului Administrare Drumuri Judeţene şi Lucrări Publice, au participat la predarea amplasamentului pentru asfaltarea Drumului Județean 172 în localitatea Suplai, comuna Zagra.
„M-am asigurat că firma contractoare este pregătită și am primit asigurări că până la finalul toamnei oamenii din Suplai vor avea asfalt”, precizează preşedintele CJ.
La Telciu, administraţia judeţeană împreună cu primarul Sever Mureşan au inspectat lucrările de asfaltare a drumului comunal 42 (Telciu - Bichiugiu). Pentru acest tronson de drum (4,4 km), Guvernul României a alocat deja 800.000 lei, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală, finanţat în baza OG28/2013.
De asemenea, a fost inspectat șantierul drumului județean 172 G, pe tronsonul Sărățel Domnești (de la intersecția DN 15A spre izvoarele sărate). Pentru realizarea acestu tronson de drum (2,1 km) Consiliul Județean a alocat aproximativ 4.000.000 de lei.
Lucrările sunt într-un stadiu avansat, mizându-se pe finalizarea acestora în termen scurt.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5