Ioan Moniţa (preşedinte ALDE BN): Intrarea în Opoziţie, cea mai bună variantă. Sorin Roşu Mareş demisionează din funcţia de secretar de stat la Agricultură
Delegaţia Permanentă a ALDE a votat luni, în şedinţă, ieşirea partidului de la guvernare şi susţinerea candidaturii lui Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie, a anunţat președintele ALDE BN, primarul Ioan Monița.
Organizația Bistrița-Năsăud a fost reprezentată la ședințele de Birou Politic Naţional şi a Delegaţiei Permanente care au avut loc la București, de președintele Ioan Monița, senatorul Ioan Simionca și Sorin Roșu Mareș, vicepreședinte. În noul context, președintele Ioan Monița a precizat că ALDE Bistrița-Năsăud a decis încă din ședința Delegației Teritoriale de vineri, 23 august, că intrarea în opoziție este cea mai bună variantă pentru partid și pregătirea tuturor structurilor acestuia pentru cele trei serii de alegeri: prezidențiale, locale și parlamentare.
Ioan Moniţa a precizat că delegația ALDE BN a susținut şi votat toate punctele propuse de preşedintele Tăriceanu: alianţa cu Pro România, plecarea de la guvernare, trecerea în opoziţie şi susţinerea candidaturii independente a lui Mircea Diaconu, alături de Pro România, la preşedinţia României. De altfel, liderul județean ALDE, vicepreședintele Sorin Roșu Mareș a anunțat că demisionează din funcția de secretar de stat pe care a ocupat-o timp de trei ani în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
„Domnul președinte Tăriceanu ne-a prezentat toate datele legate de întâlnirea pe care a avut-o cu doamna premier, Viorica Dăncilă, în calitatea dânsei de preşedinte al PSD. Am înțeles că au avut loc discuții serioase în legătură cu salvarea situaţiei - rămânerea sau părăsirea coaliţiei de guvernare. Am aşteptat de la doamna prim-ministru să spună dacă are în vedere un plan articulat pentru relansarea guvernării care să presupună mai multe componente - un nou program de guvernare, o echipă guvernamentală restructurată, numărul secretarilor de stat redus la jumătate cu cabinetele diminuate în mod corespunzător, o proiecţie pentru rectificarea bugetară din luna noiembrie (...), percepţia publică legată de slaba competenţă a Guvernului şi a administraţiei. La toate aceste întrebări la care aşteptam un răspuns favorabil, astfel încât guvernarea să poată continua (...), din păcate n-am avut niciun fel de contrapropunere. (...) Colegii au luat hotărârea de a se renunţa la continuarea guvernării alături de PSD", a explicat președintele Ioan Monița.
Președintele Ioan Monița a mai arătat că, încă, nu știe cum anume va funcționa noua alianță cu cei din Pro România, acest lucru urmând a se va lămuri în zilele următoare.
”Noi am votat pentru toate punctele propuse de președintele Tăriceanu, așa că, așteptăm să vedem ce va scrie în viitorul protocol al alianței noastre cu Pro România și care sunt datele pentru organizațiile locale. Din câte știu, noua alianță îl va susține pe Mircea Diaconu în cursa pentru Palatul Cotroceni, dar, deocamdată, rămânem ca entități separate care au decis să facă parte dintr-o alianță politică”, a conchis președintele Ioan Monița.
Biroul de presă
Citiţi şi:
- ALDE a strâns peste 5500 de semnături pentru Mircea Diaconu în judeţul Bistriţa-Năsăud
- Ioan Moniţa (preşedinte ALDE B-N): Sorin Roşu Mareş va fi radiat din listele partidului, conform Statutului
- Ioan Monița- președinte interimar ALDE BN: Am acceptat această funcţie pentru că este momentul să se audă şi vocea primarilor la nivel central
- PSD, ALDE şi PRO România vor avea candidat unic la preşedinţia Consiliului Judeţean şi cele 62 de primării
- Liderii bistrițeni ai ALDE vor merge pe ”mâna” lui Tăriceanu
Adaugă comentariu nou