Ioan Oltean: Din experienţa proprie vă spun că nu vor putea fi alegeri anticipate, în următorii 20 ani cel puţin
Deputatul PNLIoan Oltean a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă că trebuie identificată o soluţie viabilă în ceea ce priveşte preluarea guvernării de către PNL. În opinia lui Oltean, alegerile anticipate ar fi ideale, dar imposibil de organizat în România - ,,în următorii 20 de ani cel puţin”.
"Trebuie să fim realişti şi să ne antrenăm în identificarea unei soluţii care să fie viabile. Alegerile anticipate ar fi ideale, alegerile anticipate ar crea, în mod natural, o majoritate dată de către popor. Din experienţa proprie vă spun că nu vor putea fi alegeri anticipate în România, în următorii 20 ani cel puţin. De aceea, pe varianta aceasta nu putem să construim, în mod cert, o posibilitate de a veni la guvernare şi atunci varianta constituţională pe care o avem la îndemâna noastră este evident moţiunea de cenzură, dar şi aici este nevoie de o majoritate, pentru că moţiunea de cenzură, ca să treacă, este nevoie de un anumit număr de parlamentari pe care, în momentul acesta, Partidul Naţional Liberal nu îi are. Noi credem că lucrurile vor evolua într-o asemenea direcţie încât noi, în mod natural - să nu folosesc un termen mai puţin realist - să creăm o majoritate care să ne permită să trecem o moţiune de cenzură şi, evident, să construim o nouă formulă guvernamentală”, a afirmat deputatul Ioan Oltean.
Întrebat cu ce formaţiuni poltice vor crea majoritatea parlamentară, Oltean a spus că pe lângă UDMR şi minorităţi, PNL va trebui să identifice şi alte forţe politice nemulţumite de modul în care se guvernează în momentul acesta România.
"Evident, UDMR şi minorităţile sunt structuri parlamentare care, în mod natural, ar trebui să se asocieze Partidului Naţional Liberal, şi disponibile, nu numai natural aici aşezate, şi de aici încolo va trebui să identificăm alte forţe politice care ar putea să fie nemulţumite de modul în care se guvernează în momentul acesta România şi să se alăture Partidului Naţional Liberal, cu o forţă politică care are un alt program, o altă gândire şi o altă alternativă în raport cu ceea ce are PSD astăzi.
Până în momentul acesta, nu există stabilit la nivelul conducerii Partidului Naţional Liberal o categorie de parlamentari sau de formaţiuni politice care să fie luate în calcul pentru a se constitui o majoritate. În afară de minorităţi şi de UDMR, care au această disponibilitate şi care, cred eu, aici este locul lor, nu există în momentul acesta o identificare de forţe politice care ar putea să se aşeze şi să agreeze programul, pentru că noi finalizăm, până la sfârşitul lunii februarie, programul de guvernare al Partidului Naţional Liberal, care va fi, în mod cert, un element de motivaţie pentru alte forţe politice, pentru alţi parlamentari care să se asocieze în vederea realizării unei majorităţi”, a precizat Ioan Oltean.
Co-preşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au anunţat, luni, că partidul îşi propune să îşi asume schimbarea Guvernului Ponta şi pregăteşte un program de guvernare. În acest sens, PNL intenţionează să depună o moţiune de cenzură după redeschiderea sesiunii parlamentare, sperând la alegeri anticipate.
Citiţi şi:
- Vasile Blaga: Noi sperăm ca moţiunea de cenzură să aibă şanse
- Ioan Ţintean: Creşte şansa moţiunii de cenzură. Mizăm pe faptul că o bună parte din interiorul PDL va vota pentru căderea Guvern
- Ludovic Orban, susţinut de 41 de parlamentari PNL pentru funcţia de premier! Diana Morar și Ovidiu Florean semnează Scrisoarea deschisă!
- Dan Barna: Îi cer doamnei Dăncilă să plece. Guvernul nu mai are suport popular şi majoritate parlamentară! USR vrea alegeri anticipate
- Ioan Oltean îşi face planuri şi evocă scenarii
Comentarii
Da domnule Oltean, asa este, pentru ca sunteti constienti ca deja nu mai reprezentati nimic pentru aceasta societate, altceva, decat un "Gica Contra"... pentru cei aflati la putere si care au devenit tot mai tari si mai puternici, chiar daca liberalii , ascultand de acest Antonescu "... au tradat si vi s-au urcat in barca pe care o conduceti ! Ne bucuram de faptul ca deja constientizati acest lucru ! Ce ma face sa rad... este faptul ca sunteti tare " falos si zambaretz " la carma unei barci, care poarta ALT NUME !
Adaugă comentariu nou