Ioan Oltean: Ieftinirea medicamentelor, o nouă păcăleală de 1 aprilie a guvernării Ponta
Conform dispoziţiilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 75/2009, preţul medicamentelor vândute în România trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preţ al aceluiaşi medicament practicat într-una dintre cele 12 ţări UE, stabilite pentru comparaţie, şi anume, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Slovacia, Lituania, Polonia, Germania, Italia, Grecia, Austria, Belgia şi Spania.
În temeiul prevederilor Ordinului nr. 75/2009, producătorilor de medicamente le revine obligaţia de a actualiza, în fiecare an, preţul produselor vândute în România, în funcţie de preţurile existente în cele 12 state UE amintite mai sus, respectiv obligaţia de a transmite, în fiecare an, Ministerului Sănătăţii, un nou preţ adaptat la modificările de preţuri din aceste 12 state UE.
Ca practică aplicată, aceasta ar însemna automat un preţ mai mic decât cel practicat în anul anterior. Cu toate că este în vigoare de la data de 30 ianuarie 2009, acest Ordin nu a fost pus în aplicare nici până la momentul actual, luna martie 2015.
După ce a iniţiat acţiuni vehemente de ameninţare cu controale la adresa producătorilor şi distribuitorilor cu referire la obligaţia acestora de a respecta legea, respectiv de a revizui preţul medicamentelor cu termen impus până la data de 10 martie 2015, ministrul sănătăţii a revenit asupra deciziei luate val-vârtej, însă nu oricum. Cu toate că la data de 10 martie, făcuse public faptul că a dispus deja controale în scopul de a-i depista pe producătorii care nu au respectat dispoziţiile Ordinului nr. 75/2009, mai precis nu au revizuit preţurile medicamentelor cu respectarea minimului european practicat în cele 12 state UE până la termenul limită impus iniţial, domnul ministru Bănicioiu a acordat acestora un nou termen de graţie pentru intrarea în conformitate cu actul normativ din 2009, respectiv până la data de 1 aprilie 2015.
Astfel, cei care au aşteptat şi au sperat ca medicamentele să se ieftinească începând cu data de 1 aprilie 2015, au făcut-o în zadar, întrucât această ieftinire promisă şi asumată public a fost şi este o mare păcăleală, fiind în prezent infirmată de ministrul sănătăţii. În speţă, Nicolae Bănicioiu revine, şi de această dată, asupra termenului limită, cu o mică rectificare: crede cu tărie că o ieftinire a medicamentelor de pe piaţa din România se va putea realiza după sărbătorile de Paşti, mai exact, începând cu data de 1 mai. Ministrul Sănătăţii motivează această întârziere prin necesitatea publicării preţurilor actualizate ale medicamentelor în Catalogul Naţional al Preţurilor Medicamentelor. În calitatea mea de cetăţean de rând, mă întreb care este motivul pentru care această procedură nu a fost deja finalizată din moment ce termenul limită iniţial stabilit pentru ieftinirea preţurilor fusese fixat pentru data de 10 martie 2015 ?
Stimaţi colegi deputaţi, trăim la nivel conceptual, într-o Românie în care există o legislaţie aplicabilă, în vigoare chiar din anul 2009, potrivit căreia preţul medicamentelor de pe piaţă trebuie revizuit anual, astfel încât acesta să fie stabilit la cel mai mic nivel dintr-un registru de comparaţie de 12 state UE. În realitate însă, paradoxal, trăim într-o Românie în care preţurile medicamentelor au ajuns şi de 4 ori mai mari, în lipsa acestor revizuiri anuale impuse. Conform datelor statistice actuale, preţul unui medicament antidepresiv pentru tratarea afecţiunilor psihice este de 63,82 lei pe cutie în România, în condiţiile în care cel mai redus preţ este în Germania, unde o cutie costă 15,92 lei. De asemenea, diferenţe mari de preţuri există şi în cazul unor produse mai scumpe. Spre exemplu, un medicament pentru cancer pulmonar şi pancreatic costă 8.361,11 lei pe cutie în România compa rativ cu 7.165,87 lei pe cutie în Grecia.
Din nefericire, nici de această dată guvernul Ponta nu a înţeles că promisiunile făcute către cetăţeni şi nu numai, sunt făcute ca să fie respectate. Nici de această dată, guvernul Ponta nu a înţeles însemnătatea misiunii încărcate de răspundere a unui Guvern loial şi dedicat interesului superior al cetăţeanului.
Cu regret, constat că, de fapt, guvernul Ponta nu a înţeles niciodată, nici măcar în al doisprezecelea ceas, că o guvernare curată şi eficientă presupune luarea unor decizii ferme, rapide, cu viziune şi strategie elaborată. Românii nu trebuie şi nu vor să se mai descurce singuri.
Au nevoie de sprijin din partea guvernanţilor, a celor care, în temeiul unor promisiuni electorale au ajuns să hotărască destinele celor mulţi.
Ioan Oltean, deputat PNL
Citiţi şi:
- Paracetamolul și Metforminul ar putea dispărea din farmacii. Blocaje legislative și administrative amenință accesul la medicamente
- Dorin Dobra: Farmaciştii atrag atenţia că medicamentele de uz larg nu îşi modifică preţurile, iar unele se vor scumpi cu 4%
- Ministrul Bănicioiu spune că din 1 iulie vom avea cel mai mic preţ european la medicamente
- Mirela Cârcu (ALDE): Din februarie 2019, nu se vor mai vine fracții, părţi, din cutia de medicamente!
- Viaţa are plafon?
Adaugă comentariu nou