Dorin Dobra: Farmaciştii atrag atenţia că medicamentele de uz larg nu îşi modifică preţurile, iar unele se vor scumpi cu 4%
Senatorul PNL Dorin Dobra a prezentat, joi, în conferinţa de presă, reacţia Asociaţiei Patronilor de Farmacii din Bistriţa-Năsăud vizavi de ieftinirea medicamentelor de la 1 iulie.
"Asociaţia Patronilor de Farmacii din Bistriţa-Năsăud, în numele acestora, Cristian Roth - reacţie la comunicatul că medicamentele se vor ieftini de la 1 iulie- trei precizări:
1. Medicamentele ce nu au nevoie de prescripţie medicală, cele de uz larg, pe ici, pe acolo, denumite şi suplimente alimentare nu îşi modifică preţurile, nu la ele se face referire.
2. Există o serie de medicamente ce se vor scumpi cu 4%, tocmai datorită corelării cursului valutar şi fac parte din prima categorie.
3. Medicamentele ce se vor ieftini cu 20% nu contribuie la procentul general de achiziţii de medicamente nici măcar cu 10%. Farmaciştii constată că pacienţii şi-au amânat cumpărăturile pentru după 1 iulie şi spun domniile lor că pentru a n oară tot ei sunt cei care vor deconta acest tip de măsuri”, a afirmat senatorul PNL Dorin Dobra, citând punctul de vedere al Asociaţiei Patronilor de Farmacii BN.
Medicamentele se vor ieftini cu 20% de la 1 iulie. Anunţul a fost făcut de Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii, care a precizat că România va avea cele mai mici preţuri din Europa la medicamente. Acesta a dezvăluit că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi că banii economisiţi vor fi folosiţi pentru programul de înnoire a medicamentelor compensate.
Citiţi şi:
- Sănătate pe un credit de 25 milioane lei
- Paracetamolul și Metforminul ar putea dispărea din farmacii. Blocaje legislative și administrative amenință accesul la medicamente
- Medicamente doar pe bani
- Un sistem greoi şi greu de înţeles
- Consilierul judeţean Mirela Cârcu propune modificarea Legii farmaciilor: Rolul farmacistului nu este să-l înfunde pe om cu medicamente
Adaugă comentariu nou