Ioan Oltean: Nu este exclus ca peste câteva luni să mai existe o remaniere

Măsurile pe care le-am luat noi sunt de natură să crezi că un guvern poate fi alungat cu pietre. Atât sunt de neatractive, de nepopulare, de aceea nu este exclus ca peste câteva luni să mai existe o remaniere, şi peste alte câteva luni, altă remaniere, pentru că măsurile de austeritate sunt într-adevăr nepopulare, neatractive, a declarat vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Oltean a mai spus că Guvernul Boc, odată cu implementarea măsurilor de austeritate, şi-a asumat riscul de a eroda doi, trei, chiar patru miniştri pe un portofoliu.

,,Noi suntem conştienţi şi am fost dintotdeauna conştienţi că măsurile de austeritate, măsurile de reformare a societăţii sunt măsuri care pot să erodeze nu un guvern, ci 2-4 guverne. Poporul acesta nu a fost învăţat din 1990 încoace cu asemenea măsuri dure şi nici un guvern nu a avut curajul să ia asemenea măsuri dure. Ne-am asumat acest risc de a eroda 2-4 miniştri pe un portofoliu”, a menţionat liderul judeţean PDL B-N.

Întrebat dacă la o viitoare remaniere se ia în calcul şi varianta ca premierul Emil Boc să-şi depună mandatul, Oltean a răspuns:

,,E posibil, zic eu e posibil, nimeni nu poate cunoaşte ce se va întâmpla peste câteva luni. O asemenea posibilitate nu o excludem. Vom discuta şi vom analiza lucrurile la vremea respectivă”, a răspuns vicepreşedintele PDL.

Oltean a precizat că a optat pentru remanierea Guvernului, deoarece premierul Emil Boc nu şi-a epuizat încă toată puterea de a genera reforme în România.

,,Nu ar fi fost o problemă să trecem prin Parlament un nou guvern, noi avem o majoritate parlamentară, nu acesta a fost argumentul care ne-a determinat să optăm pentru remaniere. Argumentul nostru a fost ca acest guvern să aibă o continuitate, ca premierul să-şi continue reforma, nu şi-a epuizat încă toată puterea de a genera reformele în România. Emil Boc este premierul României şi este un tip excepţional, un tip cu bun simţ, cu dorinţa de a face lucruri bune, dar sunt lucruri care nu se văd”, a conchis Ioan Oltean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5