Ioan Oltean: „Nu vă fie frică, Guvernul Boc nu pică!”

Reprezentanţii PDL au încercat ieri, în debutul procedurii de citire a noii moţiuni de cenzură PNL-UDMR în plenul reunit al Parlamentului, să blocheze acest demers invocând neconstituţionalitatea sa. PDL a propus trimiterea moţiunii iniţiate de PNL şi UDMR la Comisiile Juridice reunite ale Parlamentului pentru a se pronunţa asupra caracterul său constituţional.

Vicepreşedintele PD-L, Ioan Oltean, a acuzat PNL şi UDMR că nu mai aveau dreptul de a mai depune o nouă moţiune de cenzură după ce în actuala sesiune au elaborat şi semnat deja una în cazul asumării răspunderii pe legea salarizării unice, iniţiativă care a picat în plenul parlamentului reunit. ,,Senatorii si deputaţii care au semnat-o nu mai pot susţine o altă moţiune de cenzură decât în cazul în care guvernul îşi asumă răspunderea pe o nouă lege” a susţinut Oltean, care a început să citească lista parlamentarilor care se regăsesc atât pe lista semnatarilor moţiunii pe tema salarizării unice, cât şi pe cea intitulată ,,11 pentru România".

Citând prevederile constituţionale, Oltean a propus trimiterea moţiunii la Comisiile Juridice pentru ,,a analiza dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile de constituţionalitate”.

,,Nu vă fie frică, Guvernul Boc nu pică!" a conchis Oltean , în vociferările şi aplauzele ironice ale opoziţiei.

Rând pe rând, social-democratul Adrian Năstase şi liberalul Puiu Haşotti au luat peste picior cunoştinţele constituţionale ale lui Oltean în materie.

,,Dacă acum câteva zile îi ieşea broscoiul din gură, azi i-a ieşit porumbelul" a susţinut Haşotti, în timp ce Năstase remarca glumeţ că democrat-liberalul nu a înţeles nimic nici la şedinţa conducerilor Parlamentului în care s-a dezbătut această problemă.

Năstase a afirmat că articolele din Constituţie referitoare la moţiunile de cenzură arată că semnatarii unei moţiuni pot semna oricâte alte moţiuni de cenzură provocate prin angajarea răspunderii Guvernului.

Respingerea propunerii lui Oltean a provocat decizia grupului parlamentar al PDL de părăsire a plenului Parlamentului consacrat citirii moţiunii de cenzură. În cele din urmă, liberalul Eugen Nicolăescu a citit in plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5