Ioan Oltean vrea un nou mandat de vicepreşedinte PD-L
Deputatul Ioan Oltean a anunţat că va candida pentru o nouă funcţie de vicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal la alegerile programate pentru a doua jumătate a lunii aprilie. „Cred că e suficient în raport cu ceea ce ştiu eu să fac şi pot să fac”, a declarat liderul PD-L BN, în cadrul unei conferinţe de presă, justificându-şi astfel opţiunea.
În altă ordine de idei, Ioan Oltean a menţionat că nu există un conflict de interese în cadrul PD-L în proximitatea alegerilor interne, filiala judeţeană urmând să susţină pe candidatul cel mai bun, „care va reuşi să menţină unitatea partidului şi să construiască în continuare, să consolideze partidul şi să-l ducă acolo unde trebuie în 2012, adică, din nou la guvernare”.
Liderul democrat-liberal a recunoscut că este un apropiat al actualului preşedinte PD-L, premierul Emil Boc. „Dacă Emil Boc se va decide să candideze, la vremea respectivă voi decide şi eu ce voi face. (…) În opinia mea, după cât a făcut, ar trebui să candideze, dar este opinia mea şi am argumentele mele pentru o asemenea atitudine”, a explicat Ioan Oltean, precizând că are garanţia că premierul Boc îşi va încheia mandatul în 2012.
În ceea ce priveşte poziţionarea filialei PD-L BN în „barca” lui Vasile Blaga, deputatul Ioan Oltean a ţinut să precizeze că democrat-liberalii bistriţeni sunt doar fanii PD-L, „nu ai unuia sau ai altuia”.
Citiţi şi:
- Armonie deplină în aşteptarea alegerilor la PD-L
- Ioan Oltean şi Radu Moldovan, somaţi de la centru să-şi rezolve probleme în teritoriu
- „Suntem singurul judeţ care a rămas cu probleme nerezolvate”
- Ovidiu Creţu: Îi mulţumesc public deputatului PDL Ioan Oltean!
- Ioan Oltean merge pe mâna şi moţiunea lui Boc
Adaugă comentariu nou