Ioan Oltean merge pe mâna şi moţiunea lui Boc

Vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, a anunţat că va susţine, la Congresul PD-L din 14 mai, moţiunea depusă de actualul premier Emil Boc. Liderul democrat-liberalilor bistriţeni consideră că doar Emil Boc poate să ducă la bun sfârşit un proiect de reformare al PD-L bazat pe consolidarea organizaţională a formaţiunii (inclusiv prin susţinerea tinerilor şi profesionalizarea cadrelor) şi a poziţionării PD-L pe dreapta eşichierului politic.

„Şi Boc şi Blaga sunt lideri marcanţi ai PD-L. Diferenţa majoră constă în faptul că generalul este Boc şi nu se schimbă generalul în timpul bătăliei decât dacă eşti inconştient”, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, Ioan Oltean. Potrivit acestuia, Emil Boc „este purtătorul de victorii al PD-L” care a promovat „cea mai profundă reformă din România în ultimii 20 de ani” şi ale cărei rezultate pozitive se vor resimţi în perioada următoare. În context, Ioan Oltean a menţionat că îl susţine pe Emil Boc şi pentru menţinerea în funcţia de premier. „În opinia mea, în momentul acesta, nu se impune schimbarea lui Emil Boc din funcţia de prim-ministru şi de preşedinte al PD-L”, a explicat liderul PD-L BN, menţionând că o deciziei privind separarea celor două funcţii ar urma să fie luată doar după a doua jumătate a lunii mai. Tot atunci ar putea fi luată în calcul şi o eventuală remaniere guvernamentală.

În altă ordine de idei, PD-L BN va fi reprezentat la Congres de o delegaţie formată din 29 de membri. Aseară, în şedinţa Biroului Permanent al PD-L BN urmau să fie desemnaţi cei 19 delegaţi bistriţeni, care se vor alătura celor 10 „participanţi de drept”.

„Reforma PD-L trebuie să pornească de la baza partidului”

Deputatul Oltean consideră că succesul PD-L în competiţiile electorale n-a fost determinat doar de lideri, ci de modul în care aceştia au ştiut să antreneze membrii în acţiunile de partid. De aceea, susţine demnitarul bistriţean, „reforma în PD-L nu este doar apanajul unui grup de membri – grup de elită provenind din societatea civilă sau membrii marcanţi ai partidului -, ci trebuie să fie opera partidului în ansamblul său”.

„PD-L are nevoie de un proiect de reformă şi de o modernizare pragmatică, iar pentru ca acest lucru să aibă loc, reforma trebuie să pornească de la bază. Când baza este trainică, celelalte etaje vor fi şi mai trainice şi mai solide. Discuţiile trebuie să implice membri precum primarii, consilierii locali, fundamentul acestui partid. PD-L este partidul primarilor, cei care au determinat succesul în alegerile din trei ani consecutivi”, a menţionat vicepreşedintele PD-L.

Ioan Oltean a nominalizat în „expunerea de motive” privind susţinerea lui Emil Boc şi o serie de greşeli ale partidului, precum promovarea unor „oameni cu lipsă de experienţă, de profesionalism”, fapt care a determinat un deficit de imagine. Ioan Oltean crede că trebuie îmbunătăţită şi strategia de comunicare a PD-L. „PD-L a făcut reforme, dar nu a făcut efortul de a le explica la nivel local. Oamenii nu ştiu că sunt beneficiarii unor reforme care-i avantajează. Dialogul electoral nu este suficient de bun, lăsând Opoziţia să distorsioneze realitatea”, a completat democrat-liberalul bistriţean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5