Ioan Pintea, la Conferinţele Steinhardt
Mănăstirile Rohia şi Rohiţa au organizat cea de-a XXI-a ediţia a Zilelor monahului Nicolae Steinhardt la 107 ani de la naşterea acestuia. În această perioadă, la Mănăstirea Rohia a avut loc o tabără de pictură, la care au participat peste 30 de iconari, în urma căruia s-a vernisat o expoziţie.
Tot acum a avut loc un parastas pentru părintele Nicolae, la Mănăstirea Rohiţa s-a derulat masa rotundă cu etam „Civilizaţie şi spiritualitate maramureşeană în viziunea monahului Nicolae de la Rohia”.
La catedrala episcopală a fost lansat cel de-al 18-lea volum din Integrala Nicolae Steinhardt, apărută la Editura Polirom - Varia şi s-a derulat masa rotundă „Tânărul Steinhardt – afinităţi şi polemici”. În prezenţa PS Iustin Sigheteanu, la eveniment au participat George Ardeleanu, Florian Roatis, Adrian Botez, Ştefan Iloaie, Călin Emilian Cira, Adrian Mureşan, dar şi stareţii mănăstirilor Rohia – Macarie Motogna şi a Mănăstirii Rohiţa – Vasile Filip.
La manifestare a fost invitat şi managerul Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea, apropiat al monahului Nicolae Steinhardt.
Adaugă comentariu nou