Ioan Ţintean: Cred că din 2016, vor fi două partide care vor guverna: PSD şi PNL

Vreau să transmit un mesaj cu privire la Uniunea Social-Liberală: vom rămâne alături până în 2016, după care, evident, vom vedea ce este de făcut. Cred că din 2016, în ţara noastră vor fi două partide care, în funcţie de preferinţele electoratului, vor guverna: PSD şi PNL, spune preşedintele PNL B-N, deputatul Ioan Ţintean, prin intermediul unui comunicat de presă.

Ţintean mai spune că susţine afirmaţiile făcute de liderul PNL Crin Antonescu, la Şcoala de vară de la Mamaia, vizavi de miza alegerilor din 2012.

,,În 2012, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor ori nu mai există ei, ori nu mai existăm noi. Pentru că ori noi câştigăm alegerile şi atunci PDL s-a terminat - nu cred în vitejia şi priceperea lui Gheorghe Ştefan de a câştiga în opoziţie - ori câştigăm alegerile în formula în care suntem şi cu PDL s-a terminat, ori domnul Băsescu reuşeşte şi atunci cred că vom avea un singur partid în toată România", declara Crin Antonescu.

,,Asumându-ne pe de-a-ntregul aceste afirmaţii, acţionăm zi de zi pe cale de consecinţă, în condiţiile în care obiectivul este cât se poate de evident – câştigarea alături de PSD a Consiliului Judeţean şi a unui număr cât mai mare de primării”, a conchis deputatul Ioan Ţintean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5