,,Este vorba despre obţinerea unui scor pentru a trece moţiunea de cenzură”
-
View the full image
Ioan Ţintean
Deputatul PNL Ioan Ţintean lansează o invitaţie dezertorilor liberali, deputaţi ori senatori, să se întoarcă în PNL. Invitaţia rămâne deschisă şi pentru parlamentarii PDL. Cu o condiţie, preşedintele PNL Crin Antonescu să adopte o atitudine mai maleabilă în raport cu aceştia.
,,Cu mare plăcere am accepta discuţii cu parlamentarii PDL şi nu ascund, că la nivel de relaţii personale, fiecare avem o relaţie, două, mai bună cu un fost coleg, şi vom încerca să găsim soluţii să îi lămurim. Sigur, aici trebuie să încurajeze puţin această activitate şi preşedintele PNL Crin Antonescu, pentru că Crin este foarte pornit împotriva celor care au trădat, spre deosebire de preşedintele PSD Victor Ponta care are o atitudine puţin mai blândă. Noi ne vom sfătui cu Crin Antonescu, dacă putem să aducem parlamentari înapoi, să îi aducem. Ne vom exprima această părere, mai mulţi dintre noi, pentru a aduce înapoi câţiva dintre parlamentari”, a spus liderul PNL B-N Ioan Ţintean în cadrul unei conferinţe de presă.
Ţintean s-a angajat să pledeze în faţa preşedintele PNL Crin Antonescu pentru fostul său coleg de partid, deputatul Dan Bordeianu, pentru a fi reprimit în grupul parlamentarilor PNL. După ce a fost exclus din PNL, deputatul Dan Bordeianu a aderat la Uniunea Naţională pentru Progresul României(UNPR), condusă de fostul pesedist Marian Sârbu.
,,Crin Antonescu i-a numit tot timpul trădători. Vă dau un exemplu, Dan Bordeianu este un deputat de Vaslui care şi-a exprimat dorinţa să revină în PNL. A vorbit şi cu mine, a vorbit şi cu alţi colegi, dar Crin Antonescu i-a spus NU, dar vom vedea dacă va fi adus înapoi sau nu. Personal, mie mi se pare un băiat care ar merita să fie adus înapoi în PNL”, a declarat deputatul PNL Ioan Ţintean.
El a mai evidenţiat că PNL a reconfirmat că este şi rămâne un partid puternic şi foarte important în viaţa politică din România şi că o astfel de mişcare politică are un scop foarte clar, obţinerea unui scor bun, pentru a trece moţiunea de cenzură din toamnă.
,,Este vorba despre obţinerea unui scor pentru a trece moţiunea de cenzură. Scopul este de a aduce dacă merită, 1-3 parlamentari, câţi putem, înapoi în rândul grupului”, a conchis deputatul PNL Ioan Ţintean.
Citiţi şi:
- Ioan Ţintean: Creşte şansa moţiunii de cenzură. Mizăm pe faptul că o bună parte din interiorul PDL va vota pentru căderea Guvern
- PNL B-N, gata să cedeze,,listei” lui Crin Antonescu
- Antonescu: Dacă moţiunea de cenzură trece, USL trebuie să reclame funcţia de premier. Nu este exclusă colaborarea cu UDMR
- Deputatul PNL Ioan Ţintean ar vrea din nou cu PDL…dar cu Blaga la conducere
- Radu Moldovan (PSD):,, PSD este deschis discuţiilor privind susţinerea moţiunii de cenzură cu colegii din Opoziţie, dar şi cu U
Adaugă comentariu nou