Ioan Ţintean: Există şanse ca regionalizarea să se facă pe zece regiuni
Liderul PNL B-N, deputatul Ioan Ţintean, a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că potrivit surselor pe care le are în interiorul UDMR, premierul Emil Boc poartă discuţii cu liderii maghiari, şi există şanse ca regionalizarea să se facă pe zece regiuni.
,,Băsescu nu renunţă la ideea care îl macină foarte mult, şi anume aceea, s-ar putea ca din 16-17 preşedinţi de judeţ să se aleagă în final cu vreo 9 sau 10, şi atunci încearcă prin alte metode şi negocieri cu UDMR, continuarea regionalizării.
Există şanse, adică noi luăm în calcul ca, totuşi, regionalizarea să se facă pe zece regiuni şi spun acest lucru, potrivit surselor pe care le am personal în interiorul UDMR-ului şi toată negocierea constă în faptul, dacă Satu-Mare, Bihorul şi Sălajul va fi regiunea partium, sau disputa care se dă între Emil Boc şi liderii UDMR (din câte am aflat, premierul le propune Maramureşul, Satu- Mare şi Bihorul, iar UDMR nu cedează Sălajul, pentru că, evident, acolo au un procent însemnat, şi partium, cam asta ar fi după vechea istorie UDMR-istă”, a precizat deputatul PNL Ioan Ţintean.
Partium este denumirea comună tradiţională folosită în Ungaria pentru a desemna o regiune istorică din România formată aproximativ din judeţele Arad, Bihor, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj. Această regiune istorică nu era considerată ca făcând parte din principatul Transilvania.
Ţintean a mai spus că, în aceste condiţii, şi formaţiunile politice din USL vor regândi strategia de abordare, dar un lucru este cert: vor câştiga alegerile.
,,În aceste condiţii, cu zece regiuni, cred că nu ar mai fi un impediment ca Băsescu să îşi ducă la împlinire visul şi dorinţa, şi în aceste condiţii, sigur, şi noi vom regândi strategia, dar un singur lucru este cert: nu se pot ascunde de români, tot vor veni în faţa românilor, dacă vor veni peste 6 luni, peste 8 luni, sau dacă vor veni peste un an de zile, şi tot vor fi judecaţi.
În orice condiţii, noi suntem convinşi că vom câştiga alegerile”, a subliniat deputatul PNL Ioan Ţintean.
Reprezentanţii UDMR susţin propunerea înfiinţării a 16 entităţi administrative, subliniind că în coaliţie nu este cristalizat la ora actuală ,,un proiect bine închegat şi corelat”.
Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, spune că viziunea partidului său pentru reorganizarea administrativă a ţării porneşte de la comasarea judeţelor, iar forma finală a proiectului va fi decisă în coaliţie.
Citiţi şi:
- Politicienii şi specialiştii propun alte două variane de împărţire a României
- Variantele regionalizării: pro sau contra înființării de facto a “Ținutului Secuiesc”
- Stelian Dolha (PNL), despre „demersul neruşinat” al partidelor maghiare din România: Citiţi Constituţia României!
- Kelemen Hunor, succesorul lui Marko Bela la şefia Uniunii, nu vrea să iasă din Coaliţia cu PDL
- Regionalizarea României, în dezbatere pe site-ul CJ Prahova. Premierul Ponta anunţă altă variantă
Adaugă comentariu nou