Kelemen Hunor, succesorul lui Marko Bela la şefia Uniunii, nu vrea să iasă din Coaliţia cu PDL

UDMR şi-a ales un nou preşedinte după 18 ani de ,,domnie” a lui Marko Bela. Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, este noul lider al Uniunii, un lider dorit, iar Mako Bela s-a arătat mulţumit de procentul cu care acesta a câştigat alegerile: 70% din voturile delegaţilor maghiari prezenţi la Congresul organizat în Casa de Cultura a Sindicatelor din Oradea.

Contracandidaţii lui Kelemen Hunor au fost consilierul prezidenţial Peter Eckstein Kovacs şi deputatul Olosz Gergely. Miza congresului UDMR a fost dovedită de faptul că timp de două zile, vineri şi sâmbătă, Oradea a devenit capitala politicii româneşti. Atât reprezentanţi ai USL, cât şi premierul Emil Boc au venit la congres pentru a încerca să discute combinaţiile politice pe care le-ar putea pune în practică.

Dacă e să ne luăm după reprezentanţii Uniunii Social-Liberale, ,,putem şi fără UDMR, dar ar fi mai bine să avem alături de noi şi UDMR”, referindu-se, evident, la înlăturarea rapidă a Guvernului Boc.

Dacă e să ne referim la poziţia uneia dintre cele mai autoritare voci din PDL – Vasile Blaga, “congresul UDMR nu schimbă cu nimic raporturile noastre din coaliţie”. Cel puţin pe moment... Fiindcă unii parlamentari ai UDMR Bihor nu mai au răbdare şi vor o schimbare peste 3-4 luni, dacă premierul Emil Boc nu-şi ia inima în dinţi şi le acceptă propunerile de relansare economică, scrie Jurnalul Naţional.

Kelemen Hunor: “UDMR nu are de ce să iasă din Coaliţie"

După alegerea sa preşedinte UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că înţelegerile locale ale UDMR din mai multe judeţe cu partide din opoziţie nu vor influenţa actuala coaliţie. Şi în discursul în care şi-a prezentat candidatura, Kelemen Hunor a susţinut că UDMR nu are de ce să iasă din actuala coaliţie.

,,Nu există acum un curent majoritar în UDMR pentru ieşirea de la guvernare. Actuala coaliţie va fi menţinută până când protocolul de colaborare funcţionează şi cuvântul dat este respectat. În acest moment nu căutăm o altă coaliţie. Chiar pregătim un protocol, o agendă cu acţiunile guvernamentale şi parlamentare în această coaliţie, vor fi termene precise. Când nu se respectă ceva, avem o problemă, până acum s-a respectat", a spus Kelemen.

Pe de altă parte, contracandidatul său, Eckstein Kovacs Peter a declarat în faţa delegaţilor că nu este omul lui Traian Băsescu, nici al lui Marko Bela, Tokes Laszlo sau Viktor Orban, ci al alegătorului maghiar din România.

,,Cei mai grei ani vor fi cei doi ani care urmează. Eu sunt o oportunitate, o ocazie pentru un UDMR de succes, pentru alegerile din 2012, când se va pune problema dacă vom intra în Parlament, dacă vom fi la guvernare sau nu, în coaliţie cu unul sau celălalt”, a spus Eckstein Kovacs Peter.

Şi Olosz Gergely a declarat că problema nu este trecutul UDMR, ci viitorul şi întrebarea este dacă cu ,,ochii înlăcrimaţi se ia rămas bun de la trecut sau zâmbind, cu o voinţă solidă, se priveşte spre mâine”.

,,Cu umilinţă susţin că maghiarimea trebuie să conducă UDMR şi nu preşedinţia maghiarimea”, a afirmat Olosz.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5