Variantele regionalizării: pro sau contra înființării de facto a “Ținutului Secuiesc”

Zilele trecute președintele României a lansat spre dezbatere publică tema fierbinte a regionalizării României, aducând ca argumente în favoarea acestui demers necesitatea unei mai bune gestionări a fondurilor comunitare. Cu același prilej, a fost avansată și o soluție la această problemă, respectiv menținerea actualelor regiuni de dezvoltare a României, modificările urmând a avea loc în interiorul acestora, prin disoluția județelor care le formează. În momentul de față, pe piața informațiilor au fost lansate două propuneri concrete cu privire la regionalizarea țării: una aparținând șefului statului român, iar cealaltă Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, având ca punct central înființarea a două regiuni cu o populație maghiară importantă: Ținutul Secuiesc (județele Covasna, Harghita și Mureș) și Partium (în principal județele Bihor , Satu Mare și Sălaj). Propunerea șefului statului dă peste cap calculul UDMR, ponderea populației maghiare în Regiunea de dezvoltare 7 Centru, fiind, undeva la 30%. Președintele României a lansat invitația partidelor politice să vină la Palatul Cotroceni pentru discuții pe această temă, în timp ce reprezentanții coaliției PDL-UDMR nu au luat o decizie concretă cu privire la varianta optimă de lege privind regionalizarea. Mulți analiști politici promovează ideea că propunerea președintelui României va fi respinsă de liderii UDMR, fiind posibilă chiar ieșirea lor de la guvernare (în condițiile în care țelul final promovat constant de liderii Uniunii reprezintă tocmai formarea regiunii Ținutul Secuiesc unde populația maghiară să atingă un procent de peste 60%). Alți analiști susțin că este posibil ca UDMR să primească la schimb cu regionalizarea legea minorităților naționale, act normativ elaborat în laboratoarele UDMR încă din anul 2005. Esența acestuia constă, în principal, în oferirera unor avantaje importante UDMR, asigurând prezența sa, pentru totdeauna, în sfera decizională românească, indiferent dacă organizația se va afla sau nu la guvernare (practic, fără consultarea UDMR nu se va putea mișca nimic în viața culturală a maghiarilor din Transilvania – lucru recunoscut de celelalte organizații politice maghiare care contestă acest proiect legislativ). Există și un grup de analiști politici care apreciază însă că UDMR se află de mai bine de un an de zile în corzi, motiv pentru care indiferent de modul cum va arăta regionalizarea româniei sau indiferent de adoptarea sau nu a legii minorităților, UDMR nu va ieși de la guvernare. Calculul lor este unul simplu, bazat preponderent pe latura financiară. La începutul lunii mai a devenit oficial faptul că Guvernul Ungariei a decis să nu mai sprijine finanțarea, din banii Budapestei, a unor fundații cu greutate ale UDMR, amintind aici, de exemplu, Fundația Iskola. În aceste condiții sfera de influență a Uniunii în rândul electoratului va scădea vizibil, exact în perioada premergătoare alegerilor locale și generale de anul viitor. Plecarea UDMR de la guvernare ar însemna dezastrul financiar al acesteia și, probabil, surclasarea ei de dușmanii mai vechi ai organizației, precum Partidul Civic Maghiar sau organizația condusă de Laszlo Tokes. Kelemen Hunor și Marko Bela sunt niște politicieni prea calculați și mult versați în politica românească ca să dea vrabia din mână pe cioara de pe gard, adică să se gândească că o eventuală cooptare a lor în Uniunea Social-Liberală le-ar aduce poziții mai avantajoase. În consecință, guvernul Boc ar putea sta liniștit mult timp de aici încolo, pentru că partenerii de guvernare vor fi loiali până la capăt, și asta nu pentru că au descoperit o dragoste nemărginită față de România, ci pentru că plecarea în opoziție înseamnă sinucidere politică sigură. Să nu uităm că imediat va sosi timpul pentru creionarea colegiilor electorale, iar o eventuală absență a UDMR de la acest proces, va scădea și mai mult șansele Uniunii la supraviețuire.