Ioan Turc: Îmi doresc ca acest Crăciun să fie al solidarităţii! Vezi unde poţi dona pentru persoanele vulnerabile din Bistriţa
Primăria municipiului Bistriţa va derula o campanie umanitară în perioada sărbătorilor de iarnă dedicată persoanelor vulnerabile din oraş. Anunţul a fost făcut de primarul Ioan Turc în cadrul unei conferinţe de presă.
„Îmi doresc mult ca acest Crăciun să fie un Crăciun al solidarităţii. De aceea, adresez o invitaţie tuturor bistriţenilor, asociaţiilor, fundaţiilor, societăţilor comerciale să punem împreună umărul ca persoanele vulnerabile din Bistriţa să se bucure de Crăciun. Aşteptăm donaţii constând în alimente neperisabile (conserve, zahăr, ulei etc.), dulciuri, pături, şosete, încălţăminte (n.n. – noi). Toate donaţiile pot fi făcute la centrul de pe B-dul Independenţei, nr. 24-26, în perioada 6-20 decembrie, pe luni până vineri, între orele 10-18. Cred că vom avea un Crăciun mult mai frumos şi noi, ne vom simţi fiecare mai bine şi în măsura în care vom ţine cont de faptul că în Bistriţa, ca pretutindeni, sunt şi oameni care au nevoie de sprijinul nostru”, a explicat primarul Turc.
Pentru persoanele nedeplasabile, pachetele vor fi duse acasă de cei de la SVSU. Municipalitatea are o listă a persoanelor vulnerabile din Bistriţa, care sunt susţinuţi de autorităţi prin diferite programe sociale. „Totul se va face cât se poate de transparent, toţi cei care vor dona îşi vor declina identitatea, va fi înregistrată donaţia, iar intrările vor fi egale cu ieşirile”, a completat Ioan Turc.
Citiţi şi:
- Crăciunul Solidarităţii, proiect iniţiat de Primăria Bistriţa, a strâns laolaltă comunitatea
- O nouă ediţie a campaniei Crăciunul solidarităţii. Bistriţenii, alături de semenii lor! Unde poți face donații
- Primarul Ioan Turc: Peste 350 de pachete distribuite de Primăria Bistriţa de Crăciunul Solidarităţii
- Sute de bistrițeni au cinstit Ziua Națională a României! Apel la unitate și la recâștigarea încrederii, în aceste vremuri tulburi
- „O cană de fericire”, la căsuța Rotaract de la Târgul de Crăciun! Împreună pentru copiii cu nevoi speciale!
Adaugă comentariu nou