Ioan Turc: Preşedintele Consiliului Judeţean se plimbă prin Europa mai mult decât preşedintele României
Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc,consideră că în timp ce Bistriţa-Năsăud este „printre cele mai vulnerabile, mai sărace" judeţe ale României, preşedintele Consiliului Judeţean se plimbă prin Europa mai mult decât preşedintele României, primul-ministru şi ministrul de Externe.
„Nu pleacă singur, pleacă în fruntea unei delegaţii compuse din tot felul de apropiaţi sau în fruntea unor ansambluri folclorice. Pentru acest lucru, pesediştii şi-au votat şi un buget pe măsură. Conform unor date din presă, judeţul Bistriţa-Năsăud a alocat a treia sumă ca mărime la nivel naţional pentru activităţi aşa-zis culturale dedicate Centenarului. Ce face domnul preşedinte şi PSD-ul cu aceşti bani? La o primă vedere, pelerinaj în Israel, să fie primit, dar din banii proprii, aşa ar fi corect. O delegaţie în Spania, mi se pare că tocmai sunt acolo. După ce se întoarce din Spania, dl. Radu Moldovan, pleaca la Londra, nu pleacă singur, pleacă însoţit de alţi colegi din proximitatea de putere şi acolo se va întâlni şi cu membrii Ansamblului popular „Dor Românesc". După Londra, domnul Radu Moldovan ne va onora pentru o singură zi, pe 1 Decembrie, cu prezenţa la Bistriţa, după care va pleca la Milano. Dacă ne uităm la cât alocă Clujul în comparaţie cu cele 1,6 milioane lei alocate de către Consiliul Judeţean pentru aşa-zise activităţi culturale dedicate Centenarului, observăm, Clujul a alocat 30.000 lei", a declarat Turc, în cadrul unei conferinţe de presă.
Liderul liberal a menţionat că Bistriţa-Năsăud a reuşit să-şi facă notorietate în România, prin două aspecte, şi anume „modul în care cheltuim banul public, pe aşa-zise activităţi culturale", „un dezmăţ pe banii publici" şi prin „cea mai proastă investiţie din România şi probabil din Europa, pârtia de schi". „Îi recomand d-lui Radu Moldovan să respecte mai mult contribuabilii din judeţul Bistriţa-Năsăud şi să facă excursii pe cont propriu, cu cine doreşte pentru că nu e nimeni interesat de ceea ce face domnul Radu Moldovan decât în măsura în care dânsul, din nefericire, parazitează banul public", a concluzionat Ioan Turc.
Citiţi şi:
- Oficialităţi şi artişti bistriţeni au stâmpărat dorul de ţară al Diasporei româneşti din Londra
- Deputatul Cristina Iurişniţi acuză PSD că distribuie cadouri cu iz electoral pe banii oamenilor!
- Ioan Oltean: „ Cred că Geoană, în disperare de cauză, s-a înregistrat în baie”
- Ioan Turc îl acuză pe liderul TSD Bistriţa că smântâneşte banul public!
- Societatea de Concerte Bistriţa la Londra
Comentarii
Dapoi... nu pe banii sai ...
Adaugă comentariu nou