Ioan Turc punctează măsurile fiscale ale Guvernului!
În situația de criză care deja s-a prefigurat, având în vedere și solicitările reprezentanților mediului de afaceri, Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgență, să majoreze plafonul de garantare a creditelor pentru IMM-uri prin intermediul Fondului de Garantare, în primă fază, cu 5 miliarde lei, cu posibilitatea majorării acestui plafon cu încă 5 miliarde lei. De asemenea, în caz de nevoie, se poate ajunge la o majorare cu 15 miliarde lei a plafonului de garantare.
Sunt, astfel, garantate credite pentru investiții și pentru asigurarea capitalului de lucru, dobânda pentru ambele produse fiind subvenționată în proporție de sută la sută. Totodată, garanția funcționează pentru 90% din credite în cazul creditelor până într-un milion și garanția va fi de 80% pentru creditele de peste un milion.
În plus, se asigură rambursarea TVA până în limita sumei de 9 miliarde pentru a asigura fluxul de capital, injecții de capital către companii prin intermediul rambursării TVA. Astfel, companiile care își desfășoară activitatea vor putea dispune de capitalul de lucru necesar pentru funcționare.
De asemenea, la rectificarea bugetară, se vor aloca sumele de bani pentru decontarea sumelor cheltuite de angajator cu plata concediilor medicale, astfel încât firmele să beneficieze de acest influx de capital necesar în această perioadă.
Citiţi şi:
- Fonduri europene pentru IMM-uri pentru realizarea de investiţii care asigură economii de energie
- 16 bănci la,,Prima casă 4”
- Ioan Turc: IMM INVEST, cel mai puternic program de sprijinire a acestui segment economic din ultimii 30 de ani
- Ministerul Agriculturii: Credite " De trei ori subvenţia" acordate fermierilor!
- Dosarele acceptate la "Prima casă"pe internet
Adaugă comentariu nou