Ionuț Simionca (PMP) cere Guvernului să renunțe la supravegherea în masă a românilor care merg la terase

Deputatul Ionuț Simionca (PMP) i-a susținut, în declarația sa politică, pe întreprinzătorii care au fost lăsați să își deschidă din nou terasele pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, dar care sunt nevoiți să respecte unele reguli imposibil de pus în practică: “Terasele din România au început să se deschidă de la 1 iunie, însă proprietarii acestora, aflați la un pas de faliment, riscă să primească amenzi copleșitoare din cauza introducerii obligativității completării unui registru de evidență a rezervărilor clienților”.

Parlamentarul bistrițean a arătat că una din prevederile unui Ordin comun al miniștrilor sănătății și economiei, care obligă terasele să colecteze, într-un registru, numele și numărul de telefon, pentru un eventual triaj epidemiologic, poate ridica mari probleme: “Regulamentul GDPR, intrat în vigoare in anul 2018, prevede amenzi de până la 20 milioane de Euro și până la 4 la sută din cifra de afaceri globală a anului precedent în cazul încălcării protecției datelor cu caracter personal. Or, proprietarii de terase trebuie să asigure, conform regulamentului GDPR, securitatea datelor, să respecte principiul legalității, echității și transparenței, principiul limitării scopului, principiul reducerii la minimum a datelor, principiul exactității, principiul limitării stocării, principiul integrității și confidențialității și principiul responsabilității”.

În continuarea declarației sale politice, deputatul Ionuț Simionca a scos în evidență lipsa de realism a Guvernului, care pretinde proprietarilor de terase, ale căror business-uri au fost deja afectate de restricțiile impuse de autorități, să aloce resurse umane și materiale pentru respectarea normelor GDPR.

“Este nerealist să-și imagineze cineva că toate persoanele care vor merge la o terasă își vor da numele și numărul de telefon doar pentru că ministrul Sănătății crede că, în felul acesta, se vor putea realiza mai eficient anchete epidemiologice. De aceea, fac un apel la luciditate și cer Guvernului să renunțe la măsura de supraveghere în masă a clienților de la terase, să se limiteze la impunerea unor reguli stricte în ceea ce privește igiena și distanțarea socială la terase și în restaurante”, a spus parlamentarul bistrițean.

La finalul declarației sale, Ionuț Simionca a făcut un apel către guvernanți să ajute la redresarea micilor afaceri ale celor cu terase și să abroge prevederile lipsite de pragmatism referitoare la datele cu caracter personal: Atât firmele, cât și cetățenii au nevoie de sprijin și încredere din partea autorităților pentru a reveni la o viață economică și socială normală. Un minim respect față de proprietarii de terase și față de oamenii care ies în oraș la o limonadă după luni întregi de izolare ar impune anularea prevederilor Ordinului de Ministru care cad sub incidența GDPR”.

 

Ionuț Simionca

Deputat PMP de Bistrița-Năsăud

 

Comentarii

06/06/20 11:45
cititor

Apoi, una este sa dai telefon societatii comeriale sa iti rezerve un loc... sau o masa ... la o anumita data si ora ... si carora trebuie volens-nolens sa le dai un nume si o cale de contact ( de regula numele tau si telefonul unde sa te sune DACA TI SE ANULEAZA REZERVAREA DIN DIFERITE MOTIVE ) SI ALTA ESTE DESCHIDEREA UNUI " REGISTRU IN CARE SA FIE TRECUTI TOTI CLIENTII " ... ! Mai...ati inebunit ? ! Serios... va credeti pe vremea GESTAPO-ului , ori a SECURITATII COMUNISTE ? ! Are dreptate domnul deputat !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5