Ionuț Simionca: PSD - pentru protejații partidului mumă, pentru românii cinstiți ciumă!

Deputatul bistrițean PMP, Ionuț Simionca, a criticat proiectul legislativ al ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici, prin care acesta propune pedeapsa cu închisoarea pentru cei ce nu sunt la zi cu plata impozitelor: “Eugen Teodorovici, joacă alba-neagra cu nervii românilor. La câteva zile după ce a depus la Senat, în procedură de urgență, un proiect de lege care prevede pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 6 ani pentru cei care nu-şi plătesc impozitele, acesta a dat înapoi, anunțând că nu-și mai susține deocamdată propria inițiativă legislativă”.

Parlamentarul PMP a luat apărarea tuturor românilor cinstiți, care se străduiesc să fie la zi cu plata taxelor și impozitelor, oricât de dificil ar fi pentru ei. “Românii cinstiți, angajați sau angajatori, își plătesc cu conștiinciozitate dările la stat, chiar dacă este evident că fondurile publice sunt prăduite de PSD. Școlile și spitalele arată ca acum 30 de ani, autostrăzi nu s-au construit, trenurile nu s-au modernizat, administrația nu s-a digitalizat, birocrația a crescut”, a spus acesta.

Ionuț Simionca aduce în sprijinul celor spuse exemplul unei firme care a nu a avut datorii o perioadă mai îndelungată, dar care, la un moment dat, se confruntă cu întârzieri, în contrast cu clientela politică a PSD, care sunt întotdeauna protejați de cei aflați la guvernare: “Se poate întâmpla însă, de exemplu, ca o firmă ce funcționează de peste 10 ani și care și-a plătit în toată această perioadă la timp taxele și impozitele să întâmpine, la un moment dat, probleme cu banii și să nu își poată achita contribuțiile în termen de 30 de zile. Ce vreți să faceți, stimați guvernanți, vreți să îl băgați pe acest antreprenor, care a întârziat plata impozitelor, la închisoare. În schimb, șmecherii care au fost încurajați de PSD să-și facă un mod de viață din încălcarea legii, care au făcut averi pe seama impozitelor plătite de românii cinstiți, își văd pe mai departe de treabă. Pentru aceștia au existat mereu amnistii fiscale, reeșalonări, ba chiar inițiative legislative de relaxare a pedepselor aplicate celor care au furat de la stat?”

Mesajul transmis de către deputatul Ionuț Simionca guvernanților este ca aceștia să fie mai mult preocupați de lupta împotriva marii evaziuni și de colectarea mai bună a sumelor pe care infractorii condamnați le datorează statului român. “Stimați colegi de la PSD, nu vreți, în loc să îi amenințați pe români cu închisoarea pentru întârzieri la plata impozitelor, să vă ocupați de combaterea marii evaziuni și de recuperarea prejudiciilor de la infractorii care au adus pagube imense statului român? Această lege aberantă a lui Teodorovici trădează dezastrul fiscal – bugetar în care se găsește România prăduită. Iată cum PSD îi strânge cu ușa, pentru a-i stoarce de impozite, pe oamenii românii cinstiți pentru a-și îmbogăți clientela de partid. PSD - pentru protejații partidului mumă, pentru românii cinstiți ciumă!”, a concluzionat parlamentarul bistrițean.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]