Irina Petraş, eveniment editorial de Ziua Culturii Naţionale
În Colecția ȘCOALA ARDELEANĂ DE CRITICĂ ȘI ISTORIE LITERARĂ a apărut, cu prilejul Zilei Culturii Naționale (15 ianuarie), volumul „Eminescu – începutul continuu” de Irina Petraș.
„Să citești, să re-citești marii scriitori înseamnă să te situezi într-un început continuu. Cărțile lor se constituie într-un fond ereditar al culturii române. Literatura română are nenumărate (adică multe și nu toate numărate cum se cuvine!) lucruri bune care merită inventariate cu o doză de părtinire venind dinspre apartenenţă. Limba română, dacă ne e stăpână, cum crede Eminescu, ar trebui să ne ajute să-i iubim performanţele şi să ştim că literatura a fost dintotdeauna de partea Cititorului – cel care nu oboseşte să revină asupra textelor cu o curiozitate mereu proaspătă şi cu o bibliotecă tot mai bogată în fundal.
Eminescu e creatorul limbii române moderne şi mai este şi purtătorul unei aure romantice, fie ea şi târzie – dacă ar fi numai atât şi tot s-ar putea explica, firesc, locul său în imaginarul românesc. „Eminescu, ca şi Goethe pentru germani, este conştiinţa noastră mai bună” (Constantin Noica). Ca Shakespeare pentru englezi, Dante pentru italieni ori Cervantes pentru spanioli. Toți acoperă sensul evocat de Eminescu al epitetului classicus – „de încredere”. Opera lor s-a ivit în urma unui uriaș efort de gândire secondat de imaginație și de căutarea cuvintelor potrivite care să înlesnească deschiderea spre generații succesive de cititori. […]
În 1989, eram bibliograf la Biblioteca Județeană Cluj (încă nu se numea «Octavian Goga»). Cu un an înainte, Editura Dacia îmi ceruse (prin Vasile Rebreanu) o carte despre Eminescu, Creangă și Veronica Micle pe care s-o lansăm de Centenar. Așa a apărut volumul Un veac de nemurire. Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creangă. Lucrul febril la carte a fost dublat de participarea mea directă la proiectul fotocopierii Caietelor. Tot atunci s-a ivit și numele pentru lectura clasicilor: începutul continuu.
Întrebarea uimit-obtuză «ce se mai poate spune nou despre clasici?» este descurajată an de an de zeci de pagini care, dacă nu prin noutate absolută se susţin, rezistă, oricum, ca tentative de adăugat o nuanță inedită corpusului interpretativ. Lectura este aventură a cunoaşterii într-un grad mai înalt când ea se întâmplă pe un drum bătătorit. Şi cea mai măruntă descoperire e o sărbătoare.
Lectura clasicilor este o probă a labirintului, o expediţie complicată de re-cunoaştere. Pășești în rumoarea vocilor anterioare. Cauţi, îmbogăţit, un interstiţiu. Îţi însuşeşti cadenţa. Vrând, nevrând, calci şi pe urme străine – care sunt sau pot deveni ale tale într-o altă organizare a paşilor.
Interstițiile mele se numesc – uneori cu termeni chiar de mine inventați – romantitate, muritudine, androginizare a perspectivei poetice, obsesie noomorfică, trionticitate.
Cartea de acum reia, cu revizuiri și adăugiri, fragmente din tot ce am scris despre Eminescu de-a lungul celor trei decenii și recompune o schiță de portret.” (Irina Petraș)
Volumul este disponibil pentru comenzi online atât în format tipărit (aici), cât și sub formă de eBook (aici).
Citiţi şi:
- Ziua Culturii Naționale: „Memento Eminescu” la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud
- Veronica Micle: Poezii
- Scriitorii bistriţeni l-au omagiat pe Mihai Eminescu, de Ziua Culturii Naţionale
- Menuţ Maximinian, la Cluj, la recitalul poeților de Ziua Culturii Naționale
- La mulţi ani! Irina Petraș, un spirit cu carte, făcut pentru carte. Gânduri de la scriitori
Adaugă comentariu nou