Istoria Regalităţii din România – la Extensia U.B.B. Bistriţa
Într-o atmosferă de tradiţii regaliste, Clubul Monarhiştilor Bistriţeni a organizat o întâlnire cu tema „Istoria Regalităţii din România” la care au participat studenţi ai Extensiei U.B.B. din Bistriţa. Manifestarea, care s-a desfăşurat în Sala On line a Extensiei U.B.B. Bistriţa, a cuprins prezentarea unui film documentar realizat de Marilena Rotaru, despre istoria, evoluţia Regalităţii din România.
Prof. Simona Simionca a prezentat câteva momente esenţiale din viaţa şi activitatea celor patru regi ai României: Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea, Mihai I.
Cuvinte de salut au fost rostite de prof. univ. Felicia Macarie şi de dr. Marius Pop, preşedintele Clubului Monarhiştilor Bistriţeni. Din partea Clubului Monarhiştilor Bistriţeni au participat scriitorii Al. C. Miloş şi Virgil Raţiu, Augustin Baciu, cantautorul Gabriel Cociş, artistul plastic Doru Danciu, ing. Mihai Fucă (care a realizat şi colajul filmului), I. Ferencz şi alţii. O manifestare asemănătoare se va derula şi în toamna acestui an.
Citiţi şi:
- Monarhiştii Bistriţeni sărbătoresc o zi importantă din istoria României, Ziua Regalitaţii 10 mai
- De Ziua Regalităţii în România, Clubul Monarhiştilor Bistriţeni a onorat cele trei evenimente istorice
- Bistriţenii au marcat Ziua Regalităţii
- La Clubul Monarhiştilor Bistriţeni, de Ziua Regalităţii, Monarhia Română şi Marea Unire
- Ziua Regalităţii, sărbătorită cu fast la Bistriţa
Comentarii
Istoria Regalitatii romane trebuieste redescoperita si semanata in mintile si inimile copiilor si tineretului!
In acest fel generatiile actuale vor descoperii drumul spre adevar si demnitate!
Adaugă comentariu nou