ITM BN: Amenzi de peste 400.000 lei aplicate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în primele 11 luni ale anului

Compartimentul corp control în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din cadrul ITM - BN, a fost format din 6 inspectori de muncă. În perioada ianuarie – noiembrie a anului 2024, inspectorii de muncă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au dus la îndeplinire toate acţiunile stabilite în programul cadru de acţiuni al Inspecției muncii/Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistrița - Năsăud, în acestea fiind prevăzute şi întâlniri cu actorii implicaţi.

Astfel, corpul de control securitate și sănătate a efectuat 684 de controale. În perioada ianuarie – noiembrie a anului 2024, pentru nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice, a prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, a fost înaintată  o sesizare către organele de urmărire penală, informează inspectorul șef al ITM BN, Otilia Berbecar.

În această perioada au fost dispuse de Inspecția Muncii mai multe acțiuni de control în domeniile: panificatie, pompe funebre si florarii, industria extractivă, service auto, intretinere corporala.

Urmare a acestor controale au fost de asemenea constatate neconformități la care au fost dispuse măsuri de remediere și au fost aplicate sancțiuni contraventionle. 

Cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost: semnalizare de securitate necorespunzătoare, lipsă evaluare riscuri, lipsa verificare ISCIR echipamente de munca, lipsă control medical periodic, improvizații la instalația electrică, necomunicarea evenimentelor, etc.

Potrivit inspectorului șef Otilia Berbecar, în perioada ianuarie – noiembrie a anului 2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bistriţa – Năsăud a autorizat sau a acordat consultanţă şi/sau au efectuat expertiză pentru verificarea îndeplinirii, de către agenţii economici, a condiţiilor impuse de legislaţie pentru obţinerea autorizaţiilor/avizelor. Au fost avizate/autorizate 46 de unități.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5