Justiţie
|
Un număr de zece jurişti bistriţeni s-au înscris la concursul de admitere în magistratură, pentru un post de judecăror sau de procuror, potrivit datelor publicate pe site-ul Institutului Naţional al... |
Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, şi Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu, sunt urmăriţi penal de către DNA Cluj, alături de alte patru persoane, pentru... |
|
Salariile unor judecători de la Curtea Constituţională din România s-au dublat anul trecut! În doar un an, salariul judecătoarei Iulia Motoc a urcat de la 5.000 de lei pe luna în 2010, până la 12.000... |
Prin anii 90 am lucrat ca redactor la revista "Zig-zag", care, alături de săptămânalul "Expres", condus de Cornel Nistorescu, era una dintre cele mai influente publicaţii ale vremii. Scriam anchete... |
|
Augustin Zegrean, cel care se află în prezent în fruntea Curții Constituționale din România (CCR), a strâns o avere fabuloasă de când a fost numit în această funcție de Traian Băsescu.
În cei cinci... |
Dacă vreo distinsă oficialitate europeană, de la Barroso și Reding la Schultz sau Daul, m-ar întreba care este cel mai puternic om din România de astăzi, aș răspunde fără ezitare: Augustin Zegrean (A... |
|
Prin Ordin judecătoresc, Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” şi-a schimbat denumirea în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor în Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor Regina Maria”.
Asociaţia comunală... |
Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit preşedintelui Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, “în semn de înaltă apreciere pentru... |
|
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpatului FUCĂ-TOMESCU SAMUILĂ-MIHAI, asociat majoritar şi administrator la S.... |
Primul-ministru Victor Ponta a semnat joi o serie de decizii privind numirea in funcţie a unor secretari de stat, respectiv în funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari publici, se arată... |
|
Biroul Politic şi Consiliul Naţional ale PNL au aprobat prin vot 13 secretari de stat pe care partidul i-a propus pentru Guvernul Ponta. Potrivit jurnaliştilor de la Puterea, unii dintre aceştia şi-... |
Pe portalul instanţelor de judecată, a apărut şi decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, în recursul formulat d eprocurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Chiar dacă s-a dispus cercetarea... |
|
Primarul Sever Mureşan, viceprimarul Ioan Bumbu, secretarul şi contabilul Primăriei Telciu, alături de toţi consilierii locali vor fi audiaţi de procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie, în... |
Duminică dimineaţa, pe la ora 3.00, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti se pronunţau asupra propunerii DNA de arestare preventivă în ceea ce generic se numeşte „lotul de la Bistriţa”, în dosarul... |
|
Atentie la neatentie atunci cand se completeaza contractul de antrepriza!
Tot mai multi antreprenori se bazeaza pe neatentia clientilor si, mai ales, pe lipsa clauzelor contractuale, pretinzand... |
Noul Cod al Muncii premiaza performanta si da afara ineficienta
Cum absolventii ies pe banda rulanta, locurile de munca sunt din ce in ce mai putine, iar situatia economica actuala favorizeaza... |
|
Eliminarea onorariului minim stabilit pentru anumite lucrări şi acte notariale, va determina o concurenţă mai puternică între notarii publici în ceea ce priveşte practicarea tarifelor, spune un... |
Inmultiti salariul minim brut pe economie cu 100 si aveti banii pentru infiintarea unei fundatii
Tot mai multe persoane se asociaza in vederea crearii unei fundatii sau a unei asociatii, unii... |
|
Copiii nascuti in 2012 cresc cu noile indemnizatii de la stat
Copiii care se vor naste in 2012 vor fi crescuti dupa OUG 111/2010, care stabileste noile indemnizatii si concediul pentru cresterea... |
Lega interzice contractul de vanzare-cumparare intre soti
Traind intr-o societate plina de conventii si obligatii, incheierea unui contract nu face altceva decat sa atraga raspunderea in fata... |
|
Pe acest teren nu se trece!
Multi proprietari de teren s-au trezit ca nu pot avea acces la proprietatea lor din cauza lipsei unui drum sau a unei intrari civilizate. Acestia au ajuns sa depinda de... |
Avocatul bun la rezolvarea procesului se cunoaste!
Cand problemele legale te pandesc, ocheste un avocat si cere-i consultanta cat mai repede! Acesta te poate salva din ghearele infractionalitatii... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În numărul 879 al periodicului „Dreptatea” (an. IV, din 13 septembrie 1930), ce apărea la București...
Comentarii
Am ajuns la UPU Bistrița, iar eu am simțit că sunt pe mâini bune. Mulţumesc dr. Maxim Cristian Gheorghe şi întregului colectiv!
Mirela A. Olah -
Joi, 13:07
Recunostinta mea pentru d-nul doctor Maxim Cristian este infinita ! pot spune ca astazi mai traiesc...
Părintele Vasile Beni: Schimbarea la Față ne arată că Iisus Hristos nu este doar un învățător sau un proroc, ci Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și Om adevărat
Emilia Sirlincan -
Joi, 12:47
Minunat cuvânt de învățătură! Slăvit să fie Iisus Hristos în veci! Amin!
Lucrările de restaurare a Cetății Medievale Bistrița, finanțate din fonduri europene, au fost finalizate
cititor -
Joi, 12:08
Ce zice dl primar de faptul că Bistrița găzduiește de zeci de ani festivaluri precum Zilele George...
Cum va fi amenajată Piața Centrală, în zona Bisericii Evanghelice! Pe unde se va mai circula cu mașina
Vizitator -
Mie, 12:04
Despre sistematizarea Pieţei Centrale şi integrarea ei cu Pietonalul Liviu Rebreanu se vorbeşte de...
Andrei Marga: Cum se distruge democrația?
Onopreius Frei -
Mar, 16:16
Analizele profesorului ANDREI MARGA sunt extraordinar de documentate, docte. Prin Domnia Sa putem...
Aniversări
Domnul Vasile Rațiu din Chiraleș aniversează astăzi împlinirea a 85 de ani de viață.
În zi de naştere, adresăm calde urări de bine istoricului dr. ADRIAN ONOFREIU, renumit cercetător bistrițean.
Cu prilejul zilei de naștere, îi dorim doamnei Angelica Ștefoi, de la Catedrala Coroana din Bistrița, multă sănătate, bucurii, pace în suflet și...
In Memoriam
În 5 august era ziua de naștere a Părintelui iconom stavrofor Eugen Trif (05.08.1942 - 09.03.2000), regretatul cumnat al autorului acestor rânduri,...




































