Karatiştii de la Dumitra, în număr de 43, au trecut primul test la examenul de grad
La Dumitra, a avut loc primul examen de grad la karate kyokushin. Cu acest prilej s-a făcut sfeştania la sala de sport, iar slujba a fost oficiată de preotul satului, la care a participat şi viceprimarul Dumitrei, Tinca Ioan Vasile.
Primarul – Gheorghe Bălăjan nu a fost prezent la acest eveniment sport deoarece a avut un deces în familie. Prin intermediul cotidianului „Răsunetul”, sportivii de la Clubul Karate Kyokushin Dumitra transmit sincere condoleanţe familiei!
Examenul s-a desfăşurat în faţa unui public numeros, fiind susţinut de sensei Radu Sângeorzan, prezent fiind şi Pop Marius, preşedintele acestui club şi instructorul acestor copii, toţi promovând examenul pentru centura albă cu mon. La examen au participat 43 de karatişti: Ani Ioan Bogdan, Barte Nicuşor Ionuţ, Burduhos Anamaria, Cozac Laurenţiu Sorin, Chiş Paul George, Cosmi Călin, Cerneştean Cristina, Cotul Claudiu, Cerneştean Neluţu Eduardo, Chertes Flavius, Fătu Patricia Bianca, Hurdea Miruna Maria, Hoha Teodor Gheorghe, Ileni Darius Mihăiţă, Linu Bianca Anamaria, Linu Robert, Moloca Stiv, Moldovan Lavinia, Mărincean David, Moldovan Adriana, Moldovan Călin, Moldovan Daniel, Miriţă Bogdan Vasile, Miriţă Alex Emanuel, Moldovan Marian, Moldovan Bianca Oniţa, Moldovan Virginia, Mihalca Vasile, Vălean Mihai Ionuţ, Morari Nicoleta Ioana, Ordace Sebastian Andrei, Olari Leon Bogdan, Pop Marius Bogdan, Paşca Claudia, Rus Andrei Alexandru, Rus Anamaria Alexandra, Vlase Marinela Domnica, Vlase George, Bumbu Silvia, Moldovan Cosmin, Todica Marius, Bărbosu Daniel, Gavriloaie Ionuţ Cristian.
Pe această cale, Pop Marius mulţumeşte în primul rând Primăriei, domnului primar Bălăjan Gheorghe şi, nu în ultimul rând, părinţilor care au avut încredere în el, „fiind un necunoscut pentru ei”.
„Menţionez că venirea mea la Dumitra se datorează pe deplin vorbelor unui om cu suflet – Bălăjan Gheorghe – acesta afirmând: „toţi copiii satului sunt copiii mei!”. Eu, auzind aceste cuvinte, nu am mai stat pe gânduri şi în acea zi am semnat contractul”, a declarat Marius Pop.
Încă o dată, instructorul Marius Pop demonstrează că atât la Feldru, cât şi la Dumitra, medaliile obţinute la Campionatele Europene şi la Naţionale au venit în urma muncii asidue, iar ceea ce a acumulat el de-a lungul anilor pune acum în practică şi celor mici.
Max Marec
Citiţi şi:
- La Dumitra şi Feldru, campioni pe bandă rulantă
- Campionatul naţional de karate kyokushin
- Medalii după medalii pentru Feldru şi Dumitra
- Medalii după medalii ale tinerilor karatişti din Feldru, Nepos şi Dumitra la Cupa României de la Cluj
- Primul examen al tinerilor karatişti din Feldru, Nepos şi Dumitra, trecut cu brio
Comentarii
Asai ca sunt cel mai tare de la karate !!!!
ti-o zis cineva ca esti bun:))??
da domn presedinte
Adaugă comentariu nou