La 100 de ani, Pavel Chiuzan a fost felicitat de primarul Ovidiu Creţu
Pe 16 septembrie 2013, Pavel Chiuzan a împlinit…100 de ani. Aniversarea domnului Chiuzan a fost adusă în atenţia autorităţilor locale de cotidianul nostru. Complice: Cristian Sărmăşan, nepotul domnului Pavel Chiuzan. Cristi a ajuns la noi în redacţie pentru un mesaj aniversar pentru bunicul său şi a sa vârstă venerabilă de 100 de ani. Noi am transmis mesajul autorităţilor locale în contextul în care Primăria Bistriţa premiază cei mai vârstnici cetăţeni ai oraşului. Prinşi în rapiditatea derulării evenimentelor, noi am uitat…primarul Ovidiu Creţu, nu.
Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice a fost şi ziua în care primarul Ovidiu Creţu a ales să-l viziteze şi să îl felicite pe domnul Pavel Chiuzan. Din relatările aceluiaşi nepot Cristi, din relatările bunicii, vizita primarului Ovidiu Creţu a fost un moment emoţionat pentru bunicul său.
,,Bunicul meu la 100 de ani este o persoană veselă şi vorbăreaţă, cu un dezvoltat spirit civic. De profesie a fost maistru croitor la Cooperativa Unirea din Bistriţa. În Bistriţa şi-a crescut cei doi copii. Are patru nepoţi, trei băieţi şi o fată, şi doi strănepoţi”, ne-a spus Cristian Sărmăşan.
,,Este o bucurie şi pentru noi. E un moment deosebit, care se întâmplă rar. Ne-am bucura să avem câţi mai mulţi sărbătoriţi de 100 de ani. Eu cred că oamenii în vârstă nu trebuie uitaţi, pentru că reprezintă un exemplu pentru noi toţi. E importantă prezenţa noastră lângă ei, atenţia pe care le-o acordăm, atât în momentele grele, cât şi în momentele de bucurie”, ne-a declarat primarul municipiului Bistriţa Ovidiu Creţu.
Foto: Primăria municipiului Bistriţa
Citiţi şi:
- Turul ciclist al judetului BN- 2012
- Vânătorii de Munte în sărbătoare, 100 de ani de glorioasă existenţă
- Emilia Dănilă, fosta secretară a Prefecturii, soţia fondatorului Muzeului Judeţean, bucurii la centenar. Nu au lipsit primarul Ovidiu Creţu şi nepoatele Doris Moldovan şi Sorina Drecşan
- Noi directori la RAR, ARR, Protecţia Consumatorilor şi OJFIR!
- Marius Chiuzan şi-a prezentat colecţiile
Adaugă comentariu nou