La Ilva Mare, contracandidaţii Alexandru Anca şi Octavian Cicşa vor face echipă
La Ilva Mare, lupta pentru funcţia de primar a fost destul de strânsă, finalmente, liberalul Alexandru Anca reuşind să se impună în faţa social-democratului Octavian Cicşa, la o diferenţă de 45 voturi. În acelaşi trend au fost împărţite şi mandatele din Consiliul local, câte 5 pentru PNL şi PSD, pe post de „arbitru” fiind reprezentantul PNŢCD.
În aceste condiţii, primarul Anca va colabora cu viceprimarul Cicşa, în interesul locuitorilor comunei. „Vom colabora omeneşte. Sperăm că va fi bine şi că vom lucra pentru binele comunei şi al locuitorilor. Nu poate să tragă unul într-o parte şi altul în cealaltă”, ne-a declarat primarul Alexandru Anca.
De lucru va fi, administraţia ilveană având în lucru o serie de proiecte importante. Astfel, în prezent se lucrează la proiectul tehnic pentru asfaltarea a 11 km de străzi, prin PNDL, cu finanţare guvernamentală. Şi lucrările de cadastru la nivelul comunei înaintează.
În ceea ce priveşte fondurile europene, Primăria Ilva Mare a depus un proiect pentru construirea unui after school, fiind pregătită şi documentaţia pentru drumurile forestiere. Mai mult, ne preciza primarul Alexandru Anca, se lucrează şi la un proiect pentru energie termică. „Este vorba de energie din biomasă, din deşeuri vegetale. Vom depune acest proiect în vederea finanţării prin Programul Operaţional Regional, pentru a putea asigura încălzirea pentru şcoli, căminul cultural, dispensar, primărie”, ne-a explicat primarul din Ilva Mare.
Citiţi şi:
- Alexandru Anca a pierdut la Ilva Mare. Viceprimarul Stelian Octavian Cicşa preia fotoliul de primar
- Octavian Cicşa, nominalizarea PSD pentru Primăria Ilva Mare
- Stelian Octavian Cicsa: La Ilva Mare se muncește intens în interesul cetățenilor
- Deputatul Diana Morar: La Festivalul Județean „Sâmbra Oilor“ m-am bucurat să fiu alături de primarul Octavian Cicșa, căruia i-am și mulțumit personal pentru lucrurile bune pe care le-a realizat pentru comuna Ilva Mare
- La mulți ani, STELIAN CICȘA, primar al comunei Ilva Mare!
Adaugă comentariu nou