LA JOSENII BÂRGĂULUI GÂNDURI ÎN PRAG DE AN NOU

Încet şi sigur încă un an tinde să devină istorie şi în satele ce alcătuiesc comuna Josenii Bârgăului, sate ale căror comunităţi sunt alcătuite din oameni harnici, dăruiţi muncii şi care fac din meseriile pe care le-au îndrăgit şi le practică cu reală mândrie şi resurse de satisfacţie morală, dar şi materială.

Josenarii sunt dăruiţi muncii pământului, sunt pricepuţi crescători de animale, sunt destoinici lucrători în lemn şi se gândesc cu firească nostalgie la un trecut nu foarte îndepărtat în care, ţesutul, olăritul, cusutul şi alte multe îndeletniciri au dus faima bârgăuanilor în ţară şi nu numai.

Acum, în aceste vremuri noi, activităţile au cunoscut mutaţii esenţiale şi foarte mulţi conaţionali ai noştri fug cel mai abitir de muncă, dar fug şi de trecut, de un trecut pe care nu trebuie să-l abandonăm, mai ales că fără trecut, fără prezent, dar mai ales fără obiceiuri şi tradiţii alergi spre o identitate care nu te mai reprezintă.

Din fericire, locuitorii din perlele ce alcătuiesc salba satelor din Valea Bârgaielor îşi apreciată şi-şi păstrează, la loc de cinste, legătura cu tot ceea ce vine de demult, dar care aduce în prezent tot ceea ce a fost frumos şi întregitor odinioară.

Sunt, de asemenea, ancoraţi în prezent şi încearcă, în pofida greutăţilor să-şi făurească un viitor mai bun. Tocmai de aceea, aidoma altor localităţi din ţară, şi Joseniul se gândeşte la bilanţul din momentul cumpenei dintre ani şi locuitorii comunei sunt convinşi că acesta, bilanţul, este unul pozitiv şi ştiu că împreună cu primarul lor (Tudorel Ciotmonda) şi cu membrii Consiliului Local, au făcut tot ceea ce a depins de ei pentru a vorbi în aceste zile şi despre câteva realizări notabile. Păi, aceste realizări se văd, sunt palpabile şi ele îi onorează.

Să vorbim despre Dispensarul Uman, despre apartamentele pentru specialişti, despre dotarea Dispensarului la nivel de înaltă tehnicitate, despre apa potabilă, despre infrastructură, despre reparaţii capitale la şcoli şi dotarea acestora cu lemnul necesar pentru ca elevii şi personalul didactic să nu aibă de suferit şi alte multe obiective cu care josenarii se mândresc şi au de ce.

Artizanii acestor fapte sunt, fără îndoială, toţi locuitorii satelor care au înţeles că cei pe care i-au ales le reprezintă cu adevărat interesele. Repet că aceştia sunt PRIMARUL (Tudorel Ciotmonda) şi MEMBRII Consiliului Local.

Şi pentru că mai sus vorbeam despre trecut, prezent şi viitor, nu pot să nu reamintesc un pas uriaş pentru ca trecutul să rămână imortalizat, pas pe care primarul Tudorel Ciotmonda, membrii Consiliului Local şi mai ales membrii Comisiei de Cultură, în frunte cu Doina Frumos şi Mia Griga, l-au făcut, deschizând uşa unui „MUZEU AL COMUNEI”, instituţie menită să dovedească prin exponatele pe care le va adăposti că istoria comunei Josenii Bârgăului este una încărcată cu fapte, cu evenimente deosebite.

Va fi nevoie de conectarea tuturor oamenilor de bine din comună pentru a aduna toate materialele ce se pretează la a fi aşezate într-un muzeu care să vorbească elevilor, tineretului despre cine au fost şi cu ce s-au îndeletnicit moşii şi strămoşii lor şi care, prin ceea ce ne-au lăsat drept moştenire merită întreaga recunoştinţă a celor tineri. Iată câteva activităţi, câteva fapte care trebuie spuse şi repetate spre neuitare pentru că se poate spune răspicat în acest moment „cinste lor, cinste josenarilor; cinste lor cinste lor, fruntaşilor”.

Adrian L. Mănarcă,

Cetăţean de Onoare al comunelor

Josenii Bârgăului şi Prundu Bârgăului

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5