La mulţi ani, „Răsunetul cultural”!
„Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, în eforturile ce le face pentru a-şi ameliora activitatea, pentru a se face cât mai utilă celor peste 40 de membri ai săi, dar nu numai lor, propune acum un supliment cultural lunar, pentru condeiele deja încercate ale autorilor din aceste ţinuturi. Găsind oportună oferta generoasă a conducerii cotidianului «Răsunetul», credem că este utilă editarea unei noi publicaţii în judeţ, alături de «Mişcarea literară» şi de «Mesagerul literar şi artistic», profilul fiecăreia dintre ele fiind unul distinct”. Am citat din editorialul primului număr al „Răsunetului cultural”, apărut în luna aprilie 2013, editorial intitulat „Un proiect” şi semnat de Andrei Moldovan, redactorul şef al noii publicaţii.
Iată şi rubricile primului număr şi semnatarii acestora. „Antologie SSBN” (Emil Dreptate), „Cărţi şi autori” (Andrea Hedeş şi Vasile Vidican), „Prezenţe bistriţene” (Menuţ Maximinian), „Liric” (Larisa Floarea, Ioana Ilinca Moldovan şi Aurel Podaru), „Confluenţe” (Andrei Moldovan), la care se mai adaugă poemul „Lamentaţie” de Gibran Khalil Gibran, versiunea românească fiind semnată de Dumitru Chican şi prezenţa lui Varujan Vosganian (ministru şi prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România) la gala SSBN, consemnată de Niculae Vrăşmaş. Dar să nu uităm, pe prima pagină este reprodusă o sculptură de Maxim Dumitraş, cel care asigură şi prezentarea grafică a revistei.
Am fost pur şi simplu încântat de noua publicaţie culturală, care, aveam să aflu ceva mai târziu, a fost elogios prezentată de cotidianul „Făclia de Cluj” şi Radio Cultural Timişoara.
Am aşteptat cu îndreptăţită curiozitate şi nerăbdare numărul 2 al „Răsunetului cultural”, cel de pe luna mai, unde, alături de cei „permanţi”, apar şi alte nume de prestigiu: Ioan Pintea, Viluţ Cărbune, Icu Crăciun, Ioan Şimon, Nicolae Avram, Veronica Ştir, iar imaginea de pe prima pagină, intutulată „Poarta cerului” şi este semnată de Nicolae Flessig (Franţa). Ştacheta se menţine la aceeaşi cotă, dacă nu cumva, aş zice, chiar urcă puţin. Aşa încât, mie nu-mi rămâne acum decât să le adresez din toată inima sincere felicitări. Felicitări, Menuţ Maximinian! Felicitări Andrei Moldovan şi întregii echipe redacţionale (Icu Crăciun, Maxim Dumitraş, Vasile V. Filip, Andrea Hedeş, Menuţ Maximninian, Aurel Podaru şi Vasile Vidican), precum şi colaboratorilor acestei reviste!
La mulţi ani, „Răsunetul cultural”!
Adaugă comentariu nou