La numărătoarea din septembrie

Septembrie, coborât de pe dealuri în curţile şcolilor, îşi lansează numărătoarea lui didactică. El trece în revistă slujitorii şcolii, câţi sunt, câţi s-au pensionat, câţi s-au orientat spre alte domenii de activitate sau câţi s-au dus spre cerurile albastre. Printre cei care nu vor mai purta sub braţ catalogul, se numără şi profesorul Romus Bob, plecat recent dintre noi.
Ne-am cunoscut în anii liceului beclenar, fiind de acelaşi ,,leat”. Romus era un băiat inteligent, o persoană provocatoare de discuţii serioase, înalte, plăcute. Mă fermecau raţionamentele lui.
După 1990, ne-am regăsit în cadrul aceleaşi biserici care încerca să renască după 42 de ani de interdicţie. Întâmplarea a făcut ca prin 1993 să predăm amândoi, un supliment de ore, la Liceul Agricol din Beclean. Programul nostru se desfăşura de la ora 14. Atunci l-am perceput cel mai bine pe profesorul Romus Bob, i-am putut aprecia serioasa lui pregătire profesională, cultura lui vastă. În compania altui coleg, pe atunci directorul acestui liceu agricol, profesorul Gheorghe Suciu, ne întâlneam în biroul acestuia şi ne ,,pierdeam” în lungi convorbiri. Temele erau foarte diverse: starea învăţământului, soarta României, viitorul ei. Sub joasele arcade gotice ale direcţiunii regretatului profesor Gheorghe Suciu, acolo, ca într-o poiană didactică a lui Iocan, puneam ţara la cale. Romus Bob demonstra în faţa noastră măsura elocinţei lui fermecătoare. Era mereu convingător. Îl mai întrerupeam adresându-i formula de oprire: ,,-Măi, Bobule!”. Îşi da repede seama că prea a acaparat subiectul dezbătut.
Momentele fericite de taifas au trecut repede. Starea sănătăţii lui a început să dea semnale de îngrijorare. Au urmat ani mulţi de boală, de spitalizări, de dureri, de speranţă, de deznădăjduire. ,,-Doar Isus pe cruce a suferit atâta”, îmi spunea prietenul nostru comun, profesorul Florin Vale, după o vizită pe care i-am făcut-o lui Romus Bob, acasă la el, la Rusu de Jos. Atunci l-am rugat să scrie ceea ce ştie despre Cenaclul ,,Saeculum” de la Beclean, din perioada ceauşistă. Nu am aflat dacă a făcut-o. Ar fi păcat să nu fi lăsat unele lămuriri despre acest cenaclu, din timpul lui de directorat la Casa de Cultură din Beclean.
Personal, regret că în ultimul timp nu prea l-am vizitat, deşi îmi propuneam mereu acest lucru, deşi aduceam vorba despre asta, în discuţiile mele cu profesorul Vale Florin.
Am intrat în septembrie şi un slujitor devotat al şcolii ne-a părăsit. Când va începe noul an şcolar, când voi lua catalogul ca să mă îndrept spre clasa unde voi fi diriginte, voi simţi, că de acolo de sus, sufletul profesorului Romus Bob îmi va binecuvânta paşii spre elevii care mă aşteaptă nerăbdători.