Profesorul Vlaicu Săplăcan lăsat la vatra pensionării

L-am cunoscut mai bine pe profesorul Vlaicu Săplăcan din Beclean, în perioada în care a fost directorul fostei Școlii Gimnaziale ,,Liviu Rebreanu” din orașul ,,Șarpelui albastru” (Cornel Cotuțiu).
Om al echilibrului, al înțelegerii colegiale, el s-a impus în fața noastră prin hărnicia sa, prin atitudinea lui față de școală, prin devotamentul său și concluzia apreciativă a tuturor nu s-a lăsat mult așteptată: profesorul Vlaicu Săplăcan era făcut pentru această profesiune, el fiind primul care se implica în tot ceea ce se întâmpla în această școală. De aceea nu puteai să-l refuzi când apela la tine, când te ruga ceva.
El era colegul gata mereu să ajute, să te sprijine. Îmi aduc aminte că atunci când plecam la concursurile de teatru școlar, la Bistrița, ne ajuta să ne cărăm recuzita necesară, în autobuzul care ne transporta.
În perioada directoratului său, frumoasa curte interioară a școlii devenise celebră prin activitățile literare și culturale care se desfășurau acolo. Era alături de noi, de cei implicati în aceste manifestări, în calitate de gazdă, ne surprindea prin informațiile pe care le știa și le expunea, despre invitații care ,,descălecau” în școala noastră, devenită loc de atracție pentru cunoscute și valoroase personalități literare și culturale.
Mereu optimist, gata să-ți servească pe tavă un banc savuros, Vlaicu Săplăcan a fost un director ,,ușor”, iubit de colegii lui. Era foarte apropiat de elevi, îi capta prin fizica pe care o preda, îi stimula, îi înțelegea, bucuros că discipolii lui credeau în el și în instructivele lui lecții de viață pe care le oferea cu bunătate părintească.
În timpul unei liturghii, am rămas surprins de vocea pe care o avea. Cântăreț de operă mi-am zis în gând și uneori, la câte o întâlnire amicală, îl provocam să ne cânte și să ne încânte.
Vlaicu Săplăcan făcea parte din categoria profesorilor școliți temeinic, înainte de decembrie 1989, modele de dăruire didactică, n-aș spune pe cale de dispariție, dar tot mai puține, azi când școala a devenit un fel de comerț: ,,ai marcat banul”, ,,noi” învelim elevii în meditații, iar în clasă mai facem ceva.
În septembrie, când va reîncepe un alt an școlar, noul nostru pensionar va mai simți în primele dimineți, o zbatere a plecării spre școală, apoi va intra în ,,armura” noului său statut și a merge la vechiul loc de muncă, va însemna o vizită.
Un profesor de excepție, care te contamina cu tainele fizicii, un coleg de nădejde, un optimist pregătit mereu să-i remonteze pe cei din jurul lui cu un banc bun, o voce de solist de operă, iată câteva din ,,ingredientele” unei personalități dăruită școlii și elevilor, profesorul Vlaicu Săplăcan.
Ceea ce a sădit în mintea și în sufletul discipolilor, profesorul Vlaicu Săplăcan, va rodi peste ani, iar ca recunoștință, foștii săi elevi vor deschide în catalogul inimilor rubrica ,,înveșnicire” (cuvânt atât de drag profesorului măierean Sever Ursa), în care el se va odihni.