Încep lucrările de amenajare a parcării de pe strada Bistricioarei cu 209 locuri
Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, anunță începerea lucrărilor de amenajare a parcării de pe strada Bistricioarei. Execuția ar urma să fie finalizată până la demararea lucrărilor din cadrul investiției „Coridor verde de mobilitate urbană în centrul istoric al municipiului Bistrița”, pentru care a fost semnat contract de finanțare. Investiția urmărește soluționarea unei probleme majore din zona centrală a municipiului Bistrița: parcarea excesivă pe străzile adiacente, cauzată de lipsa locurilor de parcare amenajate.
Pe strada Bistricioarei va fi făcută o parcare la sol, cu 209 locuri, fiind demolată și o construcție a cărei reabilitare nu se justifică din punct de vedere tehnic și economic. De asemenea, se va realiza infrastructura pentru scurgerea apelor pluviale de pe zonele amenajate, cu racordarea la canalizarea de pe străzile adiacente. De asemenea, va fi extins sistemul de iluminat public, vor fi montate aparate de iluminat LED și va fi instalat un sistem de telegestiune pentru reglarea fluxului luminos (o reducere preconizată a consumului de minim 60%). De asemenea, vor fi amplasate stații electrice pentru încărcarea autoturismelor.
Parcări auto standard 171
Parcări pentru persoane cu dizabilități 7
Parcări pentru motociclete 25
Parcări auto cu stație de încărcare electrică 5
Parcări auto cu stație electrică / dizabilități 1
Total locuri de parcare 209
Valoarea totală este de 3.364.866,56 Lei cu TVA, din care Construcții+Montaj este 2.710.454,45 Lei cu TVA.


 
                  


















 
    



![Validate my RSS feed [Valid RSS]](/sites/default/themes/rasunetul/images/valid-rss-rogers.png) 

Adaugă comentariu nou