Părintele Radu Roșu: Cine vreau să fiu?

Spuneam ]n articolul trecut că „Natura detestă vidul“, o formulă rece, impersonală care exprimă acelaşi lucru. Spuneam, de asemenea, că etapele unu-cinci ale procesului de însănătoşire te-au făcut să realizezi, poate pentru prima oară, care sunt adevăratele tale sentimente. Ele au furnizat mijloace de purificare şi înnoire, iar în etapele şase-zece, vom mai curăţa ceva din resturile nesănătoase, apoi vom umple golul lăsat de gândurile şi ideile schimonosite şi vătămătoare.

Dacă golul rămâne, dacă vidul persistă, el se poate umple de la sine cu atitudini şi gânduri care vor fi aproape sigur nocive şi negative, pentru că persoanele codependente au tipare de gândire negativă şi distructivă. Ai descoperit ceea ce nu eşti. Acum să vedem ce eşti cu adevărat.

Acum partea plăcută. Fă o listă complet opusă. Ce mesaje noi, pozitive, sănătoase, echilibrate poţi să-ţi transmiţi? Ca şi celelalte liste, ea se va referi la tine, la Dumnezeu, univers, sexul opus, oameni în general – la toate.

Majoritatea persoanelor codependente au nevoie de ajutor aici. Pe moment, te găseşti numai în situaţia de a trage linii. Pentru că ai fost codependent, pur şi simplu nu eşti obişnuit să gândeşti pozitiv despre tine însuţi. De aceea, poate că ar fi mai bine să apelezi la alţii.

În programele de tratament intern se cere pacienţilor să meargă pe la alţii de la etajul lor şi să le ceară părerea. Dacă cineva ar fi internat într-un astfel de centru, medicul ţi-ar spune: „la acest sfârşit de săptămână mergi din cameră în cameră şi aduni noi mesaje de la pacienţii pe care îi cunoşti. Întreabă-i ce calităţi văd la tine. Întocmeşte o listă cu ce văd ceilalţi în tine.“

Luni dimineaţa, pacientul ar putea spune: „Ei, ce interesant a fost! Am trecut pe la zece oameni de la etajul meu şi am aflat zece lucruri pozitive, bune despre mine.“ Şocul şi uimirea însoţesc revelaţia că există atâtea lucruri bune de spus despre un om al cărui respect de sine a fost aproape inexistent.

O sursă excelentă de mesaje pozitive poate fi găsită în Psalmii biblici. Când, fie psalmistul, fie întreg poporul Israel, cade în păcat, Dumnezeu este întotdeauna acolo, plecând urechea. Psalmistul – dar şi tu – se bucură de infinitul merit de-a fi iubit de Dumnezeu. Citeşte, de pildă, Psalmul 57, scris când David a fugit de socrul său, Saul, şi s-a ascuns într-o peşteră. Lumea întreagă era împotriva lui, Dumnezeu era cu el. Citeşte Psalmii 18 şi 139 ca şi cum ţi-ar fi adresaţi personal şi vei începe să înţelegi cât de mult te iubeşte Domnul.

Noi mesaje. Un adult imatur, cu tulburări afective grave, are disperată nevoie de o scară a valorilor. Persoana respectivă poate avea nevoie de un mesaj primar, cum ar fi: „Am voie să trăiesc“. Mesajele negative anterioare erau atât de nocive şi pătrunzătoare, încât acel simplu gând, normal pentru majoritatea oamenilor, devine o revelaţie binevenită.

Câteodată, noile autopercepţii iau o turnură interesantă. Jill Braley, o pacientă a unui astfel de centru, odinioară atât de critică şi pretenţioasă, a identificat unul dintre vechile mesaje ca fiind: „Dacă nu intervin, omul pe care îl iubesc va intra în bucluc.“

Ne-am imaginat că noul ei mesaj va suna cam aşa: „Dacă nu intervin, omul pe care-l iubesc se va descurca probabil foarte bine.“ Dar ea auzea: „E în regulă dacă persoana respectivă intră în bucluc. O iubesc oricum.” Ce schimbare minunată!

 Un alt pacient, John Jordan a trecut pur şi simplu în revistă trăsăturile de caracter ale tatălui lui, a reţinut pentru imaginea de sine trei, care i s-au părut mai potrivite, şi a substituit cuvintele cu unul singur: tolerant. În loc de pretenţios, el s-a hotărât să fie tolerant. În loc de perfecţionist, tolerant. Şi aşa mai departe.

Descoperim că unele persoane codependente, mai ales cei dependenţi de substanţe chimice, au mai degrabă un stil de a muri decât un stil de a trăi. Pe scurt, multe dependenţe sunt în fapt o sinucidere lentă, lucru recunoscut în cele din urmă de persoana dependentă însăşi. În cazul lor, noul mesaj poate afirma dreptul lor de a trăi: „Am dreptul la viaţă. Există ceva sfânt în fiecare viaţă, inclusiv în a mea.”

Louise, asistenta anorexică, a avut mari dificultăţi în a se convinge pe sine însăşi că e la fel de demnă de a fi iubită la cincizeci şi două ca şi la treizeci şi şase de kilograme, iar oamenii care o apreciază n-ar mai fi atât de îngrijoraţi pentru ea. Mintea ei înţelesese acest lucru, dar inima ei se agăţa cu disperare de vechile mesaje.

Louise putea să înţeleagă mesajele şi să le accepte la nivel conştient. Dar, după cum ştii deja, nu aici se iau deciziile fundamentale. Ai nevoie de ajutor pentru a asimila noile mesaje îndrăzneţe despre tine însuţi. Acest ajutor se află la dispoziţia ta. Cel care cunoaşte zonele tale ascunse mult mai bine decât tine, te aşteaptă să-I ceri ajutorul. Nu şovăi să te adresezi Domnului, rugându-L să-ţi implanteze noi mesaje în subconştient.

Multe persoane codependente au trăit o viaţă întreagă încercând să-i facă fericiţi pe ceilalţi, fără să realizeze că ele însele au dreptul la o cât de mică fărâmă de fericire. Desigur că viaţa nu e numai parfum de roze. Dar acel drept constituţional, garantat prin lege, de a-ţi găsi fericirea, e un ţel demn de urmărit şi de atins, şi se ajunge la el de mult mai multe ori decât şi-ar putea imagina persoana codependentă.

Cartea, Happiness Is a Choice [Fericirea este o alegere], discută aceste aspecte în detaliu.   S-ar putea să descoperi că ai şi tu dreptul la adevărata intimitate; nu pseudointimitatea codependenţei, când două persoane se apropie atât de mult una de alta încât cercurile lor se suprapun, ci adevărata intimitate a sufletelor pereche.

„Merit să mă bucur şi eu de acea apropiere firească, dacă reuşesc să o găsesc.” „Pot să controlez relaţia sexuală.“ Multe persoane codependente renunţă la sexualitate, mai ales în timpul perioadei tulburi, dominate de gândirea magică, şi trebuie să se convingă din nou de faptul că acest lucru este firesc şi sănătos.

„Pot să-mi câştig dreptul la furie şi la lacrimi.“ Noi pierderi pot surveni în viaţă, de la chestiunile absolut minore legate de traficul aglomerat de pe autostradă până la pierderea tovarăşului de viaţă. Poate că trebuie să-ţi transmiţi un nou mesaj: „Sentimentele mele sunt justificate şi e bine că le am.“ Acest gând este cu totul şi cu totul nou pentru o persoană codependentă. Dacă mesajul respectiv se află acolo unde trebuie, suferinţa poate fi exorcizată spontan.

Se poate ca unii creştini devotaţi să trebuiască să-şi dea voie să se simtă bine când au succes în viaţă. Avem un mare număr de pacienţi care-şi strică viaţa sabotându-se pe sine, sub pretextul că bogatul nu poate trece prin urechea acului.

Vă spunem iar şi iar, elaboraţi noi mesaje pentru voi înşivă, şi nu numai cu ajutorul Lui Dumnezeu, ci şi despre Dumnezeu Însuşi. Se poate ca înainte să-L fi văzut doar cu ochii unui codependent şi să vă fi raportat la El ca la „un Stăpân aspru“ sau „un Dumnezeu gelos, care nu iartă uşor“.

Dacă ţi se pare că te raportezi la Dumnezeu într-un mod codependent, îţi recomandăm să încerci exerciţiul asociaţiilor libere. Aşa a fost ajută Bessie Barnett.

Asociaţiile ei libere, acel punct critic pornind de la care a reuşit să construiască noi mesaje de autopercepţie, au dezvăluit lucruri extrem de importante despre atitudinea ei faţă de Dumnezeu. Unele din notiţele ei arătau aşa: Dumnezeu este... - neiubitor în accepţiunea omenească a termenului iubire - gata să pedepsească greşelile de etică - la două mii de ani depărtare de mine - o închipuire a imaginaţiei cuiva - un Dumnezeu care râde de noi.

A fost întrebată: „Această imagine a lui Dumnezeu nu este identică cu aceea a oamenilor pe care-i cunoşti şi-i respecţi. Cine are dreptate, ce crezi?“ „Dacă vreţi un răspuns cinstit, cred că eu am dreptate.“ „Câte din trăsăturile pe care I le-ai atribuit lui Dumnezeu se potrivesc cu imaginea tatălui tău?“

Bessie este o gospodină de ispravă şi de modă veche. E genul de om care nu se încurcă în nimicuri, fără prea mare înclinaţie spre izbucniri emoţionale. Lacrimile i-au udat obrajii pe măsură ce adevărul i-a pătruns în inimă. Ochii ei umezi spuneau „toate“, deşi nu rostise nici un cuvânt. S-a oprit un minut sau două pentru a-şi trage sufletul. „El nu este nicidecum ca tatăl meu, nu-i aşa?“ „Nici un pic. De fapt, hai să facem o listă cu trăsăturile opuse.“

Dumnezeu este... - iubitor dincolo de înţelegerea noastră - iertător - alături de noi - un ajutor la îndemână - înţelegător şi binevoitor. Bessie n-ar fi putut să-şi ierte părinţii nici peste un milion de ani dacă s-ar fi bazat numai pe puterile proprii. Cu atitudinea ei greşită faţă de Dumnezeu, n-ar fi putut să-L roage să o ajute. Dar când s-a luminat în privinţa adevăratei naturi a lui Dumnezeu, când s-a întors la Sfintele Scripturi cu mintea şi cu sufletul curăţate de vechile mesaje, puterea, maiestatea şi iubirea Lui au pogorât parcă asupra ei.

Acest lucru nu s-a întâmplat peste noapte. A trebuit ca Bessie să se familiarizeze mai întâi cu adevăratul Dumnezeu. S-a considerat creştină din copilărie. Dar, abia la două săptămâni după acest exerciţiu scris, a devenit cu adevărat creştină. O dată ce I-a văzut îndurarea şi harul (termenii până acum străini pentru ea), a putut în sfârşit să se raporteze la El aşa cum se cuvine.

De asemenea, e mare lucru să fii meticulos, dar nu atunci când alţii sunt afectaţi emoţional din cauza preciziei tale. Există situaţii în care a fi pretenţios e necesar şi potrivit, dar nu tot timpul. A fi pretenţios înseamnă a aştepta ca ceilalţi să fie perfecţi. Nici copiii, nici adulţii nu sunt perfecţi.

Deci, nu trebuie să eliminăm vechile autopercepţii. Numai să le limităm. Să le restrângem foarte mult şi să le armonizăm cu cele noi. Dumnezeul nostru este un sprijin apropiat, în Psalmul 46, şi un foc mistuitor, în Evrei 12. Aceeaşi persoană, cu atribute complexe.

La sfârşitul etapei a şasea – de fapt, în timpul celei următoare – Bessie s-a întors şi a reluat etapa a cincea. Ea şia iertat părinţii mult mai deschis, din toată inima, cu noua ei putere, dată de noua ei relaţie cu Dumnezeu.

Bessie Barnett ilustrează un alt aspect important al procesului de vindecare. Adesea pacienţii oscilează înainte şi înapoi de la o etapă la alta, pe măsură ce noi elemente intră în viaţa lor. Nu este întotdeauna un proces simplu şi ordonat. Dar reprezintă totuşi un întreg, iar etapele trebuie parcurse toate, într-un fel sau altul.

Pacienţii care au suferit mai multe forme de abuzuri majore pot să-şi descarce durerea pricinuită separat de fiecare în parte. Violenţa fizică şi sexuală, abandonul lasă fiecare propria-i cicatrice. Asemenea persoane – ca tine, poate – se întorc iar şi iar la etapa de exorcizare a durerii, apoi revin cu noile mesaje despre sine, rezultate în urma purificării. Dacă ţi se întâmplă acest lucru, bucură-te. E firesc şi tămăduitor.

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, Pr. Roșu Radu Liviu, consilier în adicții!