Părintele Vasile Beni: Mărturisirea care schimbă viața

          Frumoasă a fost ziua când Dumnezeu a creat lumea….Plină de lumină a fost noaptea în care Pruncul Iisus s-a născut în ieslea din Betleem, atunci când îngerii cântau – „Slavă  întru cei de sus lui Dumnezeu pe pământ pace şi între oameni bună-nvoire!”….Pline de bucurie au fost zilele în care Iisus s-a botezat în Iordan şi s-a schimbat la Faţă pe Tabor atunci când glas din ceruri s-a auzit – „Acesta este Fiule Meu cel preaiubit pe Acesta să-L ascultaţi”… Dar mai presus de toate zilele frumoase şi de bucurie amintite este aceasta în care Hristos a Înviat!, aşa cum priceasna spune: „Din mormântu-ntunecat, azi Hristos a Înviat!”

                 Dragii și bunii noștri credincioși!  Hristos a Înviat!

             Două nopți sfinte luminează anul nostru bisericesc:  noaptea de Crăciun, când pruncul Iisus se naște în ieslea din Betleem și îngerii cântă: ,,Slavă întru cei de sus și pe pământ pace și între oameni bună învoire!” și noaptea de Înviere, când Mântuitorul a Înviat din morţi ,,cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

            Învierea Domnului este evenimentul bucuriei, al luminii, al binecuvântării, al istoriei, iar învierea nu este de domeniul trecutului sau al viitorului, ci al unui prezent continuu. Viaţa omului se mişcă permanent între o golgotă şi o înviere, între o cruce şi o înviere.  Astăzi omul a căzut în păcat şi se duce în iad şi nu-l mai recunoşti, iar mâine este capabil de înviere şi de a fi un înger şi un membru al împărăţiei lui Dumnezeu, şi  iarăşi nu-l mai recunoşti dacă pe omul de azi îl judeci prin prisma celui de ieri.

         În Evanghelia duminicii a doua după Paști, Biserica ne aduce înainte un moment cutremurător: întâlnirea dintre Apostolul Toma și Iisus Hristos.

          Nu este doar o întâmplare din trecut. Este o oglindă a sufletului nostru. Pentru că fiecare dintre noi a fost, măcar o dată, ca Toma:  am vrut dovezi, am cerut semne, ne-a fost greu să credem.

       Apostolul Toma nu crede vestea celorlalți ucenici. Spune:
„Dacă nu voi vedea… nu voi crede”. Dar atenție: Toma nu pleacă. Nu se rupe de ceilalți. Rămâne în mijlocul lor. Și aceasta este prima lecție: când ai îndoieli, nu fugi de Dumnezeu. Rămâi aproape.

         Hristos vine în întâmpinarea inimii rănite. După opt zile, Iisus Hristos vine din nou. Nu-l ceartă pe Toma. Nu-l respinge. Nu-i spune: „De ce nu ai crezut?” Ci îi oferă exact ceea ce avea nevoie: „Adu degetul tău încoace…” Așa lucrează Dumnezeu: nu ne zdrobește pentru slăbiciunile noastre, ci Se apropie de ele.

       Urma din nisip. Se spune că un om, privind înapoi la viața lui, a văzut că pe nisip erau două rânduri de pași: ai lui și ai lui Dumnezeu. Dar în cele mai grele momente, apărea doar un singur rând de pași. Atunci L-a întrebat pe Dumnezeu:
– Doamne, de ce m-ai părăsit tocmai când îmi era mai greu? Și Dumnezeu i-a răspuns:
– Nu te-am părăsit, atunci te-am purtat în brațe.  Așa este și în viața noastră: când credem că Dumnezeu este cel mai departe, atunci El este cel mai aproape.

         Mărturisirea care schimbă viața. În fața lui Hristos, Toma nu mai cere nimic. Nu mai atinge. Nu mai întreabă. Spune doar:
„Domnul meu și Dumnezeul meu!” Aceasta nu este doar o propoziție. Este o predare totală. Este momentul în care îndoiala se transformă în credință vie. Din acel moment, viața lui Toma se schimbă. Devine apostol până la capăt, martor al lui Hristos până la jertfă.

      Și noi suntem chemați la aceeași mărturisire. Nu doar cu buzele ci cu viața:
– când ierți, spui „Domnul meu”
– când iubești, spui „Dumnezeul meu”
– când rabzi, când te rogi, când nu renunți… faci aceeași mărturisire. Chiar dacă nu ai văzut. Chiar dacă nu ai toate răspunsurile.

        Fericirea celor care cred fără să vadă. Iisus Hristos spune:
„Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut.” Aceștia suntem noi. Noi nu am fost în foișorul acela. Nu am pus mâna pe rănile Lui.
Dar avem ceva la fel de puternic: o inimă care poate crede.

Dacă astăzi ai îndoieli, nu te teme. Dacă ai întrebări, nu fugi.
Dacă nu simți nimic, nu renunța. Rămâi. Pentru că Hristos vine.
Și când vine, schimbă totul. Și atunci vei putea spune și tu, din adâncul inimii: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”

     De aceea şi noi în glas de rugăciune să zicem: Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfânta Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat. Amin!

pr. Vasile Beni