La a treia strigare, Consiliul Local Şieuţ a fost constituit cu doar 9 din cei 11 consilieri
Joi, 06/30/2016 - 15:58
După două încercări eşuate, într-un final, 9 din cei 11 consilierii locali din Şieuţ au fost validaţi şi au depus jurământul, fiind astfel constituit Consiliul Local. Pentru că validarea mandatelor s-a votat în ordine alfabetică, doi aleşi PNL nu au întrunit votul majorităţii, obţinând doar câte 5, respectiv 4 voturi. Aşadar, în CL Şieuţ au intrat doi consilieri PNL, doi de la PSD, doi de la ALDE şi câte unul la PNTCD, PMP şi PER. În aceste condiţii, viceprimar a fost ales Mihai Ivan (ALDE), liberalii propunâmnd amânarea votului, ulterior retrăgându-se din sală.
La şedinţa de constituire a participat prefectul Ovidiu Frenţ, liderul ALDE, Ioan Ţintean, senatorul Sorin Dobra, preöedintele ORC-Ioan Turc.
Primarul Ioan Dedean, ales cu 49,37% din sufragiile electoratului, a depus jurământul, preluându-şi oficial mandatul. „Este o stare de nemulţumire vizavi de ceea ce s-a întâmplat. Sunt foarte supărat pentru că cei doi consilieri locali nu au fost validaţi. Nu e corect să obţii votul electoratului, însă să nu te voteze nişte consilieri. Vom ataca la instanţa de contencios administrativ inclusiv proiectul de hotărâre prin care a fost ales viceprimarul. Consilierii noştri nu au vrut să susţină propunerea ALDE din cauza campaniei murdare care s-a făcut la Şieuţ”, ne-a declarat primarul Ioan Dedean.
Dincolo de războaiele politice locale, primarul spune că trebuie să ducă la îndeplinire o serie de proiecte pe care le are în implementare. "Avem proiect pentru apă şi canalizare prin PNDR, acum lucrăm la propiectul tehnic. De asemenea, am depus proiect pentru infrastructura locală, asfaltările de străzi. Şi pentru drumuri agricole avem depus proiectul, să vedem ce se va întâmpla cu evaluarea lor, ştiţi că au fost probleme la fir. Pregătim documentaţia şi opentru drumuri forestiere, şi pentru modernizarea prin extindere a dispensarului”, ne-a punctat Ioan Dedean câteva din proiectele pe care le propune pentru comunitate.
Citiţi şi:
- Negrileşti: Consiliul Local nu a fost constituit, primarul Dumitru Costin nu a depus jurământul
- Viceprimar Mihai Ivan (Şieuţ): Voi colabora cu primarul pentru binele comunei. Nu am ce să-i reproşez din campanie
- Ioan Mate (ALDE), la al doilea mandat în Sânmihaiu de Câmpie
- La Negrileşti, nici la a doua strigare nu a fost constituit Consiliul Local
- Din a treia încercare, Consiliul Local Sângeorz-Băi a fost constituit. Primarul Traian Ogâgău, învestit oficial

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Când bați porcul, el zice că-l scarpini”, spune un proverb care surprinde o realitate din...
Comentarii
Mariana Pecora -
Mar, 19:54
Odihneste-te in pace, draga mea prietena.
Victor și Veronica Știr -
Mar, 19:49
Pierdem un profesor rasat, un intelectual veritabil, un om cu majusculă!
Prezența Dânsei în orice...
POP MIHAELA -
Mar, 16:11
Odihnă veșnică în pace și lumină! Condoleanțe familiei indurerate!
George Carp -
Mar, 10:38
La multi și frumoși ani alături de familie! Mari și Dan Popescu
Ardelean Ioana -
Mar, 09:01
Odihnă veșnică și tihnita, Ani dragă!
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Gavrilă Tudor Zinveliu, preot paroh la Bichigiu.
În zi de naştere, adresăm doamnei consilier judeţean MIRELA CÂRCU, urări de sănătate, împliniri profesionale şi bucurii alături de cei dragi! La...
Astăzi îl sărbătorim pe Andrei Tarniță, fondatorul Latin Art Dance, omul care a transformat pasiunea pentru dans într-un proiect dedicat oamenilor,...























Comentarii
pai campanie mai murdara ca pnl cine o facut la Sieut . Poate domnu secretar
Adaugă comentariu nou