LĂCOMIA MĂNÂNCĂ … OMENI(RE)A

Cunoaştem, precum că … ştiţi, varianta autohtonă a înţelepciunii populare cu privire la ceea ce am invocat în titlu. Ba, chiar şi „mai mult decât atât”, aşa după cum a exprimat-o domnitorul tutelar al burgului bistriţean, Petru Rareş. Dar, aşa-i că nu vă puteţi imagina că acest proverb va fi validat, şi a şi fost, chiar în discursul de investitură, de însuşi al patruzeci şi patrulea preşedinte al Americii?

Ei, uite că o făcu. Fără a cere scuze întregului Mapamond şi, în pofida faptului că avea deplinul temei să o bage „în sacul cu merinde” a predecesorului său, dublu „tufiş” ca să-i ţină de „foame” la ferma din Texas. Şi nu a exprimat-o, fie pentru că afro-americanul are pielea obrazului mult prea fină, fie din pricină că, la ei nu-i ca la noi, cu procedeul aruncării lăturilor, numai pe seama greşelilor trecutului şi a incapacităţii trecuţilor. Tocmai din cauză că, ce fuse se duse, iar lamentările sunt tot atât de productive precum e şi procedeul: „hai vorbă-napoi”.

În consecinţă, lăsând la o parte invectivele de clacă, în continentul de peste Atlantic, chiar a doua zi de la schimbarea ştafetei s-a trecut la treabă. Şi a şi fost prezentat Congresului SUA un program care are în vedere, punerea la bătaie a mai bine de 820 miliarde de „dulăi” care să muşte, la modul serios, din criza economică internă, cea mai cea din istoria yankeilor de după cucerirea independenţei. Cum ar veni, la ei, pe Potomac, se poate ca , mutaţiile în echipele de conducere să se fabrice anticipat, în vreme ce pe Dâmboviţa, brambureala împărţelilor dregătoriilor să rămână în voga gâlcevilor şi după o lună de la predarea efectivă de ştafetă a însemnelor şi prerogativelor puterii executive.

Dincolo, problema ce a mai rămas în dispută ţine doar de mărimea potului „haitei”, în timp ce, dincoace, încă nu a fost măcar prezentat un Buget consolidat care s-ar fi cuvenit validat încă cu cel puţin un trimestru în urmă. Cică s-a recurs la „edictul” străbunilor „Festina lente” din pricină că se aşteaptă verdictul „minţii de pe urmă” a „motoarelor” Europei şi, abia pe urmă, va să se bage şi la noi la moară. Pentru că altfel proiecţiile nu ni se vor întâlni cu ale lor, tot aşa precum de altfel ele, nici nu au coincis a fi măcar pe-aproape. Iar „rezbelul” dintre palate, că doar se pregătesc prezidenţialele, a şi validat zâzania, în sensul că, una dă pe goarnă Executivul de la Bucureşti, la dorinţe, şi cu totul altceva fumează Consiliul de la Bruxelles, la putinţe.

Sigur că prin ale noastre olaturi, lucrurile nu pot merge aşa de simplu precum prin cele zări posesoare de tiparniţe de valute forte. Dar statul, precum al boului pe coadă, chiar în anul chinezesc al respectivului animal, nu poate constitui soluţia. Cu atât mai mult cu cât, vremea a fost pierdută şi cu alba-neagra de genul „uite criza, nu e criza”. Ca atare lăcomia după fotolii decizionale, pe lângă cea finanţistă care a dus lumea în colaps, va să reprezinte bomboana de pe colivă, tocmai în pofida faptului că, drăguliţă Doamne, nu trebuie să ne aruncăm cu capul înainte, fără a cumpăni ce şi cum.

Şi iată că o să treacă până şi începutul trezirii vegetaţiei de primăvară şi, la modul concreteţii şi acţiunii, noi o să vegetăm doar contemplativ. Ceea ce să recunoaştem, tot moarte lentă se cheamă. Iar că este taman precum spunem, iată că: „Dacia” dă rateuri după rateuri, şomajul ia viteză, nu la suta, ci la sutele de mii de năpăstuiţi rămaşi fără slujbe, carburanţii îşi sporesc cifrele octanice doar în preţurile la pompe, iar nivelele acestora, adică a preţurilor, în privinţa produselor de strictă necesitate, vor să cunoască, încă de la început de făurar, niveluri de circ. Categoric că nord americana „harpagonie” sau, dacă doriţi „hagitudosie”, şi nu numai ea - că doar nu ne este şi nu le este ruşine, nici cu suratele-i franceze, engleze şi germane – a fost vioara întâi. Însă, a lăcomi la privilegii de politichie, când pe calota scăfârliei scrie - sărăcie lucie, e tot aşa precum chelul îşi pune pe tigvă, tichia de mărgăritar.

Tocmai de aceea, ei vor scăpa, iar noi ne vom scufunda. Iar iluzia că ne vor întinde o mână de ajutor, cel puţin în viitorul imediat o să facă, cât ai zice peşte, saltul în himeră. Pentru că ei au trecut deja la … transferul efectelor. Iar matrapazlâcul l-au cunoscut încă de la moşmondirea cataclismului, bazaţi pe experienţa de acum opt decenii, cu variantele intermediare cu tot. Şi iată cum, de la zicala invocată şi adăugită, se ajunge, foarte lesne, la celelalte: „Şi prost, şi fudul” , „Muieţi-s posmagii?” ori „De lene n-a dat nimeni ortul popii!”. Fiecare în mai multe variante. Atât la singular, cât şi la plural.