Lansarea candidaţilor pentru Bruxelles

PD-L, pe ritmuri de muzică populară

Nici foarte fastuoasă, dar nici excesiv de sobră, aşa s-ar putea caracteriza lansarea candidaţilor PD-L pentru Parlamentul European care a avut loc sâmbătă, la Sala Palatului.

Au întreţinut atmosfera, Maria Cârneci, Laura Lavric, Sofia Vicoveanca, Dumitru Fărcaş, Aurel Tămaş, invitaţi tradiţionali ai manifestărilor democrat-liberale.

Pe răstimpul a două ore, cei 7000 de delegaţi ai partidului au combinat muzica populară cu discursurile liderilor de partid şi a primilor patru candidaţi din lista pentru PE şi câteva filme de prezentare a activităţii depuse de actualii eurodeputaţi şi a obiectivelor din această campanie electorală.

După Bucureşti, vor urma lansările regionale, care vor avea loc la Cluj, pe 15 mai, la Iaşi, pe 23 mai, Timişoara, Constanţa şi Craiova.

Gheorghe Flutur a spus că PD-L urmează să pună accent în campanie pe importanţa alegerilor europarlamentare în cadrul întâlnirilor cu electoratul pentru mobilizarea acestuia la vot.

„Punem accent foarte mare pe mobilizarea membrilor de partid, pe întâlnirile cu electoratul în care vom explica ce înseamnă să avem cât mai mulţi reprezentanţi în Parlamentul European", a arătat purtătorul de cuvânt al partidului.

PSD, pe muzica lui Vangelis

Muzica lui Vangelis, pleiadă de steaguri şi tricouri roşii, mulţime de tineri aduşi de Vanghelie din sectorul 5, Luminiţa Anghel şi noua achiziţia a partidului, Corina Dănilă, au reprezentat instrumentele cheie cu care liderul PSD Bucureşti a încercat să-şi impresioneze colegii de partid la lansarea candidaţilor social-democraţi pentru Parlamentul European. Cu toate acestea numai primii 12 candidaţi şi cei apropiaţi sau propuşi de organizaţia condusă de Marian Vanghelie au fost prezenţi la lansare. La rândul său, preşedintele PSD, Mircea Geoană a trecut peste afrontul lui Vanghelie care nu a mai aşteptat lansarea candidaţilor după Consiliul Naţional şi a profitat de ocazie pentru a-şi face campanie pentru prezidenţiale.

În graba sa de a fi primul,Vanghelie a dat chix tocmai la mesajul partidului. Cum nu a avut timp să tipărească pe afişele şi bannerele folosite noul slogan "Alege bine!", Vanghelie a optat pentru cele folosite deja la celelalte campanii electorale. Astfel, militanţii PSD au purtat bannere si pancarte cu sloganurile vechi derivate din sintagma „Ne pasă de România", întregite cu deviza pe care o va folosi organizaţia PSD Bucureşti în campania din Capitală, „Importanţi sunteţi voi". O parte din aceste mesaje fuseseră deja promovate de PSD la campania electorală pentru Primăria capitalei sub moto-ul „Ne pasă de tine".

PNL şi „Oda bucuriei”

În prezenţa a maxim 400 de membri de partid, cu baloane galbene în loje pe post de militanţi, discursurile liberalilor au fost centrate împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Candidaţii la europarlamentare care au lipsit de pe scenă au putut fi totuşi prezenţi pe scena sălii CA Rosetti din Palatul Parlamentului, graţie unei transmisii live prin satelit de la Strasbourg, proiectată pe un ecran.

Prezenţa la eveniment a fost redusă, au lipsit primarii liberali şi mulţi dintre parlamentarii partidului. Organizatorii evenimentului au ales o sală mică pentru a masca lipsa militanţilor PNL, iar scaunele care nu s-au ocupat au fost „ocupate" cu baloane galbene.

Într-o atmosferă amorţită, candidaţii au urcat pe scenă, pe acordurile melodiei clasice „Oda bucuriei". Amfitrionul evenimentului a fost senatorul PNL, Cristian Ţopescu, care a încercat să mai anime atmosfera cu glume.

Din cei aproximativ 30 de candidaţi pentru Parlamentul European, au lipsit chiar europarlamentarii şi candidaţii de pe primele 5 locuri. Singurul candidat pe un loc eligibil prezent pe scenă a fost Norica Nicolai.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5