Legile Educaţiei, în dezbatere la Bistriţa! USR BN şi parlamentarii preiau propunerile!

USR Bistriţa-Năsăud a organizat, la Palatul Culturii, o dezbatere pe tema legilor Educaţiei, la care sunt invitaţi parlamentarii USR Silvia Dinică, Ştefan Pălărie şi Oana Murariu. Elevi, studenţi, cadre didactice, părinţi şi organizaţii nonguvernamentale vor prezenta propuneri pentru acest pachet de legi. În preambulul întâlnirii, a fost organizată o conferinţă de presă, preşedintele USR B-N, Călin Stan, având-o alături pe deputatul USR Cluj, Oana Murariu.

         „Avem atâtea discuţii în spaţiul public în ceea ce priveşte plagiatul premierului, plagiatul dovedit al ministrului de Interne, conform Comisiei de Etică a UBB. Avem două prevederi foarte nepotrivite, ca să fiu drăguţă, în aceste proiecte de legi, aşa cum au ieşit, de la Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor, respectiv se dezincriminează plagiatul”, a declarat deputatul Oana Murariu.

         Parlamentarul clujean a menţionat că plagiatul este o infracţiune potrivit art. 197 din Legea 8/1997 a drepturilor de autor şi drepturile conexe.

         „Acum, printr-un amendament al Coaliţiei – PSD, PNL, UDMR – nu se consideră plagiat erorile materiale de citare. Erorile materiale de citare pot fi interpretate foarte larg, poate să însemne „să uiţi” să citezi. (...) Dacă CCR a rezolvat partea de anulare a diplomei, acum Parlamentul trebuie să rezolve şi partea penală”, a adăugat deputatul USR Cluj.

         Deputatul Oana Murariu s-a referit şi la o sesizare venită din partea asociaţiilor de studenţi, anume că anularea diplomei de doctor se poate anula în instanţă în maximum un an de la emiterea ei.

         „Avem o lege specială şi putem să trecem alte termene, pentru că este o specificitate anume în cazul diplomei de doctor şi a titlului de doctor de care trebuie ţinut cont. (...) Durează până descoperim un plagiat. Altfel, ne batem joc de cei care chiar muncesc pentru doctoratul respectiv şi merită să fie doctori în diverse domenii şi nu să fie desconsideraţi din cauza acestor discuţii”, a precizat parlamentarul clujean.

         Altfel, deputatul Murariu consideră că amendamentul cu privire la disciplina Religie pentru care să se poată opta la Bacalaureat, va pica la votul din Senat.

         Nu în ultimul rând, parlamentarul USR Cluj s-a referit la propunerea USR ca elevii să rămână până la ora 17 la şcoală, asta pentru a veni în sprijinul părinţilor. „Masa caldă în şcoală ajută mai ales familiile care nu-şi permit. E un program pilot. În oraşe gen Bistriţa, Cluj, părinţii stau la serviciu până la 18-19 şi nu pot gestiona situaţia. Nu pot să-şi aducă copiii de la şcoală, nu au cum să stea cu ei şi atunci îi trimit la after school, îi dau la meditaţii. Ideea este ca statul să facă nişte proiecte astfel încât aceste lucruri să se întâmple din start, nu prin efortul părinţilor. Plăteşti pe cineva să facă teme cu copilul tău, plăteşti să meargă la înot, la cursuri de dans etc. Părţile acestea ar urma în etapa a doua a programului şi ai putea să alegi ce vrei să facă copilul tău dar să primeşti sprijinul statului, nu să fie efortul privat al părinţilor”, a concluzionat Oana Murariu.

 

 

Comentarii

05/05/23 15:38
Iuliu

Este pur si simplu scandalos tupeul ministrului Bode care a dat in judecata Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) si cere anularea hotărârii prin care Comisia de Etică s-a autosesizat ca să îi analizeze teza de doctorat, constatând că este „profund viciată”, ceea ce a adus prejudicii de imagine PNL, lucru care s-a reflectat în sondajele de opinie. În primul proces, instanța de judecată a respins cererea ministrului de suspendare a deciziei Comisiei de Etică. Presedintele Klaus Iohannis, promotorul teoriei „toleranței zero” față de plagiat, a declarat despre plagiatul ministrului Bode, că aceasta este „o problemă serioasă”: „Aceste probleme trebuie luate, după părerea mea, foarte în serios şi eu am încredere că PNL şi domnul Bode, personal, vor analiza aceste chestiuni şi impactul politic. Eu, personal, sincer, mă aştept ca cel târziu până la rotaţia guvernamentală să se ia o decizie clară în acest sens”, a spus Iohannis. (vezi: https://romania.europalibera.org/a/klaus-iohannis-sunt-probleme-cu-plagi...) Iată că Lucian Bode, a pierdut si cel de-al doilea proces cu UBB si cu toate astea nu se intamplă nimic. Asteptăm „rotativa guvernamentala”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5