Legumele şi fructele proaspete, verificate de Protecţia Consumatorilor
La începutul lunii iulie, comisarii Autorităţii Naționale pentru Protecţia Consumatorilor au desfăşurat o acţiune tematică de control, verificându-se modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea legumelor şi fructelor proaspete în magazine alimentare, hipermarketuri și supermarketuri, pieţe agroalimentare, depozite şi pieţe en-gros.
La nivel naţional, au fost controlaţi 744 operatori economici, dintre care la un număr de 574 (77 %) au fost constatate deficienţ. Potrivit ANPC, peste 126 tone de fructe şi legume nu s eîncadrau în prevederile legale. Peste 120 tone de fructe şi legume au fost oprite temporar de la comercializare, alte 162 kilograme au fost retrase definitive, fiind aplicate 401 amenzi contravenţionale în valoare de peste 900.000 lei.
La agenţii economici din judeţul nostru, au fost identificate la comercializare legume şi fructe care nu erau însoţite de documente de provenienţă.
De asemenea, produsele nu erau întotdeuana conforme. Astfel, au fost găsite…pere pe al căror ambalaj era înscrisă “calitatea I”, însă acestea erau depreciate calitativ; conopida etichetată ca fiind ”calitatea I” prezenta pete negre vizibile pe suprafața inflorescenţei. Lipsa informaţiilor privind ţara de origine, categoria de calitate, soiul sau specia, calibrul (după caz) a fost depistată şi la comercianţi din judeţul nostrum, ca de altfel în mai toată ţara.
Nu în ultimul rând, au fost identificate neconcordanţe între informaţiile de pe etichetele afişate pentru produsele aflate la vânzare şi documentele de provenienţă, respectiv avizele de însoţire a mărfurilor. “Portocale prezentate ca având ţara de provenienţă Egipt, iar pe aviz era înscris Grecia; piersici pe a căror eticheta ţara de provenienţă figura Grecia, însă în aviz era scris Turcia; roşii din Turcia prezentate ca fiind româneşti; morcovi din Polonia prezentaţi ca fiind din Olanda”, se arată în comunicatul ANPC, cu referire la controlul din judeţul nostru.
Citiţi şi:
- Tone de carne şi produse din carne, retrase de la vânzare
- Amenzi aplicate de Protecția Consumatorilor în urma controalelor la cinci locații ale PENNY
- Stelian Dolha: Protecția Consumatorilor a amendat 3 magazine Lidl, din Bistrița-Năsăud, cu 70.000 lei
- Protest spontan al comisarilor de la Protecţia Consumatorilor, de la ora 11
- Amenzi pentru comercianţii de legume şi fructe
Adaugă comentariu nou