Liberalii propun urgentarea lucrărilor de cadastru pentru terenurile aferente unor străzi
Liberalul Ioan Peteleu, în calitate de consilier municipal, va iniţia un proiect de hotărâre prin care va propune ca lucrările de cadastru general să vizeze, în perioada imediat următoare, terenurile aferente unor străzi de pe raza municipiului. În lipsa acestor lucrări de cadastru, începerea unor lucrări de modernizare nu este posibilă, susţine acesta.
„Am propus o dezbatere publică pe un subiect foarte importnat pentru municipiul Bistriţa, şi anume investiţiile referitoare la străzi. Sunt foarte multe probleme de proprietate şi considerăm noi că într-o Bistriţă ce se doreşte europeană nu putem avea străzi înfundate, care nu duc nicăieri, străzi cu stâlpi în trotuar sau chiar fără trotuare.
De aceea, pentru că acea propunere pentru dezbatere publică nu a obţinut decât 6 voturi în Consiliul Local, am venit pentru şedinţa din această lună cu un proiect de hotărâre pentru efectuarea cu maximă prioritate a lucrării de cadastru general în vederea clarificării situaţiei juridice a terenurilor aferente străzilor din municipiul Bistriţa care au elaborate documentaţii tehnico-economice în diverse faze, în scopul demarării lucrărilor de execuţie”, şi-a motivat iniţiativa viceprimarul Ioan Peteleu.
Potrivit acestuia, un exemplu concludent este „str. Tabără”, care are studiu de fezabilitate aprobat din 1998 şi în anul 2014 este în aceeaşi stare ca atunci”.
„Cred că această lucrare de cadastru general se poate face cu prioritate pe anumite sectoare care au străzi cu probleme şi, bineînţeles, în perioada următoare să se treacă la realizarea investiţiilor propriu-zise, la modernizare sau reabilitare”, a adăugat Ioan Peteleu.
Pe lista de priorităţi figurează, pe lângă str. Tabără, şi străzile Grigore Pletosu, Grigore Moisil etc.
Citiţi şi:
- Dorin Dobra: Îmi exprim dezamăgirea că Ioan Peteleu pleacă şi un om ca George Avram rămâne
- Ioan Peteleu: Creţu mi-a retras toate atribuţiile. Este primul pas în schimbarea mea din funcţia de viceprimar
- Ioan Peteleu, nominalizarea PNL pentru funcţia de viceprimar al Bistriţei
- Ioan Peteleu (PNL): Bistriţa arată ca după război!
- ANCPI a lansat, la Beclean, cea de-a cincea etapă de finanţare a lucrărilor de cadastru general
Adaugă comentariu nou