Locuri și obiective emblematice pentru Năsăud, în pictura lui NECHITA BUMBU – membru ASTRA

STAȚIA DE RADIOFICARE NĂSĂUD

-         Data începerii activității 1952 - 1953

-         Data desființării - 1987

          Clădirea există și astăzi (2020) cu destinație - casă de locuit.

          Este situată la intersecția străzilor Piața Unirii și str. Iuliu Moisil, fosta str. Păcii, în centrul orașului, lângă Școala de Aplicație, cu prelungire spre Întreprinderea Electrica.

          Din corpul clădirii, două încăperi au fost ocupate pentru activitatea de Radioficare: Cabina tehnică în care își desfășoară activitatea operatoarele, de a căror profesionalism depindea reușita transmisiilor, și Stația de Redacție în care lucrătorii (crainicii), aveau pregătit programul pentru realizarea emisiunilor.

Celelalte încăperi din corpul clădirii, erau locuite de proprietar - preot Sonea, care găzduia (chiriași)  fam. Petrache Stanciu (șef  rețele telefonice) și revizorul contabil al URCC-ului Năsăud - V.Sonea, probabil rudă cu proprietarul. Cu anul 1987 proprietar a devenit fam. Câmpean Ioan și soția Maria, astăzi, proprietar este fiul acestora - Flore Viorel cu soția Fica.

          Prin Stația de  Radioficare, prin cele două compartimente, se realiza aducerea la cunoștința populației năsăudene și din încă 18 localități radioficate, prin DIFUZOARE, diverse știri și comunicări cu caracter edilitar gospodăresc, apoi, activități școlare și pionierești (programe artistice - cântece, poezii, teatru etc.), știri sportive etc.

          Știrile locale se transmiteau marți, joi și sâmbătă.

          Emisiunea începea la ora 5 (cinci) cu sloganul - Aici Stația de Radio Năsăud ,,deșteptarea!”

          Operatorii care și-au desfășurat activitatea în Cabina tehnică, sub tutela Poștă - Telecomunicații: Florica Cantor (c. Stanciu), Ioana Morar și Luci  Nășcuț, care a lucrat în Stația de Radioficare din anul 1960 și până în anul 1987 la desființare, fiind transferată apoi în cadrul Poștă ca telefonistă până la pensionare în 1990, este în viață cu domiciliul în Bistrița.

          În Studioul de Redacție s-au perindat următorii lucrători (crainici), angajați permanent, plătiți probabil de Comitetul orășenesc de Partid, ori poate de Sindicat sau Sfatul Popular (Primărie): Edyt Tudorache (soția șefului Securității -Silviu Tudorache), apoi, Grigore Uiuiu din Feldru și Dumitru Nistor, năsăudean str. Tudor Vladimirescu.

          Dumitru Nistor (din relatările soției Maria Nistor), s-a întors din armată în anul 1958, a lucrat o perioadă scurtă la ADAS Năsăud după care începând cu anul 1959-1960 a lucrat la Stația de Radioficare Năsăud până în anul 1970 când s-au întrerupt transmisiile prin Studioul de Redacție, ele fiind realizate în continuare prin operatori tehnici până la desființarea Stației în 1987.

          Precizare: Emisiunile realizate prin Studioul de Redacție, erau susținute de invitați, oameni implicați în conducerea unor Instituții și activități cu caracter cultural-educativ, așa de ex.: prof. Viorel Pălagieș - activități pionierești, prof. Octavian Ruleanu și eleva Emilia Nistor cu activități școlare ale elevilor, Gicu Ionașcu  și Georgică Pleș cu știrile sportive;  Georgică în rol de comentator de fotbal, îl imita perfect pe renumitul comentator maghiar - SZEPPESY GYŐRGY, erau momente ce făceau deliciul ascultătorilor.

          Trebuie spus că, un rol important l-au avut și Liniorii: Mihai Morar, NecolaeNati etc., care prin întreținerea liniilor de comunicare asigurau funcționarea mijloacelor de lucru ale operatorilor.

          Sursa de documentare: valorificarea istoriei orale și din trăirile proprii: Luci Nășcuț, Maria Nistor, Vasile (Puiu) Clej, Gicu Ionașcu (toți sunt în viață).

  PUNTEA SUSPENDATĂ DE LA LUȘCA - NĂSĂUD     

-         pictată în anul 1969 -

          Lușca este cartier al orașului Năsăud, localitate atestată documentar din anul 1392.

          Dintotdeauna - Puntea suspendată sau pasarela pietonală  a fost amplasată în același loc în care este și în prezent funcțională (iunie 2020). Până la finele acestui an dispare, rămâne doar în istorie.

          Va fi înlocuită cu un pod din beton, un obiectiv nou construit cu o bandă de circulație peste râul Someșul Mare, în paralel cu actuala punte, distanța între ele fiind aproximativ 20-25 m.

          Puntea suspendată a fost și este singura legătură pietonală a cartierului Lușca cu centrul orașului Năsăud (primărie, școli, cu alte unități și întreprinderi cu caracter social și cultural), precum și legături comerciale - prezența zilnică a lușcănițelor la piață cu produse agro-alimentare, produse animaliere, legume, fructe, zarzavaturi etc. - a fost și este vizibilă.

          Pentru a se ajunge în centrul orașului cu vehicule ușoare, autovehicule și alte mijloace de transport, se ocolește aproximativ 3,5 - 4 km, cu ieșire din drumul localității Lușca (pantă, cu trecere peste un podeț îngust) direct în drumul național DN 17C  foarte circulat, condițiile fiind de mare risc, maximă atenție.

          Pe traseul direct al actualei punți (pasarele), această distanță se reduce la cca 0,7 km.

-         Înainte de anul 1944 și până în anul 1950 a existat o punte din lemn acoperită, construită pe piloni de susținere din beton, cu grinzi din lemn, cu laterale (balustradă) și poditură din material lemnos (scândură).

          Localnicii, inventivi, să ajungă în oraș mai direct (pe scurtătură) la obiectivele dorite (moara de măcinat construită în apropierea curții fostei Întreprinderi de producție ,,Comraiprod” a Cooperației de Consum, devenită Întreprinderea ,,Ineul” Năsăud, apoi la gara CFR,la Spital, elevii la școli etc.), și-au amenajat o trecere a râului Someș, la aproximativ 150 m mai sus de puntea din lemn, sub râpa Cimitirului II din Lușca, din sus de proprietatea familiei Ciorceri Saveta.

          Era un fel de dig construit din bolovani, pietriș, bușteni de lemn, crengi de copaci, peste care se trecea cu ușurință mai ales când debitul apei era mai scăzut, ori iarna când râul prin îngheț devenea pod de gheață (beton).

          La capătul acestui dig înspre Năsăud, în partea dreaptă a râului Someș, oamenii au construit un Stăvilar foarte interesant, de aproximativ 2,0 m înălțime, din nuiele de copaci împletite, placate cu crengi de arbori și alte materiale, iar la deschiderea stăvilarului apa era dirijată în hăitașul morii (pârâul morii sau canal de fugă), care străbătea str. Mihai Eminescu până în str. Horea la o moară, cunoscută mai târziu - moara lui Tudoran.

          Acest canal își avea cursul pe locul unde astăzi este construit sediul ALOFM - Agenția Locală de Ocupare a Forțelor de Muncă (șomaj), sediul Cooperației de Consum, sediul fostului IPEG, depozitul de petrol gestionat de fam. Sidor și multe alte locuințe de pe str. Mihai Eminescu.

          În primăvara anului1950 natura s-a dezlănțuit prin ploi torențiale, prin topirea zăpezii, fenomene ce au dus la creșterea debitului râului Someșul  Mare, provocând inundații,iar în furia lui necruțătoare a distrus puntea din lemn acoperită, a fost luată de apă, a rămas doar un pilon din beton (picior) răsturnat în albia Someșului, care și în prezent mai dăinuie pe același loc, fiind fatală, în tragedia (înecul) ce avea să se întâmple în anul 1951.

          Ca atare, a început construirea celei de a doua punți suspendată, cu piloni din beton, cu laterale din cablu de oțel placate cu scândură, cu poditura tot din lemn.

-         În anul 1951, în 12 aprilie, în orele de după amiază, se dă în folosință cea de a doua punte suspendată, zi în care înainte de prânz între orele 11⁰⁰-12⁰⁰ râul SomeșulMareface prima victimă - Tomuța Ana la vârsta de 36 ani, înecată prin răsturnarea și luarea de apă a unei luntrii (bărci) folosită de localnici la traversarea Someșului ( amănunte, în paginile ce urmează).

-         La inundațiile din 1970, când râul Someșul Mare a cărat tot ce i-a stat în cale, a distrus, a avariat grav în structura de rezistență puntea dată în funcțiune în anul 1951.

          S-a refăcut din nou sub comanda fostului primar Vasile Mureșan.

          S-au consolidat pilonii de susținere din albia râului, suprastructura (lateralele) consolidate prin cabluri de oțel, poditura din tablă  striată (meșter - Zsigmond Toth - Nimigea). 

          Puntea sau pasarela pietonală, care și în prezent este funcțională, este o structură metalică suspendată, elastică - continuă, cu șase deschideri și cu gabaritul de 1,0 m., ceea ce permite un singur fir de circulație în condiții optime.

          Numai că, măcinată de trecerea anilor (din 1970) infrastructurile pasarelei prezintă degradări importante la elevații și fundații în special în zonele din albie care au suferit erodări.

          Suprastructura reprezintă elementele metalice învechite, elemente care au suferit deformații și care se află într-o stare avansată de coroziune, cu pericole ce pot să apară în circulația pietonală în orice zi.

           Această stare de fapt și multe alte cauze, le-a avut în vedere actualul primar al orașului Năsăud prof. Mircea Romocea și Consiliul Local, care pe baza unui proiect de investiții bine justificat au reușit să obțină fondurile necesare pentru construirea lângă pasarela pietonală existentă - Un pod cu o bandă de circulație peste râul Someșul Mare; partea carosabilă cu lățimea de 3,50 m și două trotuare cu lățimea de 1,50 m.

          Construcția acestui obiectiv este avansată, urmând ca în curând să se dea în folosință, deschizând astfel circulația pietonală și transportul rutier în cele ai bune condiții.

Prima victimă a traversării râului Someșul Mare cu LUNTREA (barcă)

          Luntrea sau barca cum în spun localnicii era folosită atunci când erau probleme cu puntea (luată de apă, distrusă la inundații, degradată de vechimea anilor etc.) pe perioada până la reparare, consolidare, la construirea unei noi punți.

          În data de 12 aprilie 1951, în jurul orei 10-11, luntrea s-a pus în mișcare de către Tănase Gavrilă contra cost, cu plecare de la așa zisul dig (trecătoarea amenajată de localnici). Debitul Someșului era destul de mare, prin topirea zăpezii și a ploii torențiale căzute cu o zi două înainte.

          În luntre s-au urcat 9 persoane și 4 miei, printre care și fam. Tomuța Mihăilă și Ana, părinții înv. Floricuța Marțian căsătorită, cu prof. Grigore Marțian - scriitor, apoi o femeie din Mintiu care avea și mieii, Dărăban Vasile, Zăgrean ... etc. Luntrea a fost supraîncărcată. 

          După desprinderea de la mal, o viitură puternică pe neașteptate a izbit barca, luntrașul a pierdut controlul, au fost luați de valurile învolburate ale Someșului iar în apropiere de punte sub privirile neputincioase a meseriașilor de pe punte care lucrau la ultimele finisări în vederea dării în folosință în aceeași zi, barca s-a răsturnat, s-a izbit de pilonul (piciorul din beton) rămas răsturnat în apă de la primul pod distrus (1950), lovindu-se la cap Tomuța Ana.

          Cinci oameni din luntre și doi miei au sărit în apa, s-au salvat înotând la mal, iar patru dintre ei și doi miei, i-a dus apa cu luntre cu tot aproximativ 500 m. până în Lunca lui Șerban. Apa i-a aruncat la mal, rămânând în viață Tomuța Mihăilă, Tănase Gavrilă - luntrașul, femeia din Mintiu cu cei doi miei, iar Tomuța Ana, lovită la cap, a fost luată de apă și găsită agățată de o salcie de-abia după o săptămână, în apropierea gării din Salva.

          După anul1970, luntrea care din când în când traversa Someșul, a fost amplasată din jos de punte, aproximativ la 250 m., era condusă de Pop Lazăr (lucrător la Brutăria din Năsăud), tot contra cost, prezentând o mai mare siguranță prin legarea  (fixarea) cablului din oțel de o parte și de alta a Someșului de copaci rezistenți (plopi), iar rolă pe cablu, care la comanda luntrașului punea barca în mișcare, era calitativ superioară, prezenta garanție, asigurând traversarea, fără probleme.

          Transportul cu luntrea (barca) s-a întrerupt definitiv în anul 1971 după darea în folosință a celei de a treia punți funcțională și astăzi. 

           Un scurt istoric al localității Lușca

           Lușca este așezată pe malul stâng al Someșului Mare, în partea de est a orașului, la altitudinea de 280-290 m.,  înconjurată de dealuri împădurite, nu prea îndepărtate unul de celălalt, vin parcă, să ocrotească farmecul interior al localității, prin ceea ce natura a putut oferii: două Văi, una fără nume ,,Pe vale” , ce izvorăște din dealul Purcăreț, Dudău etc. și alta numită ,,Valea Străjenoașei”, amândouăsevarsă în râul Someșul Mare.   

           Apoi, terenuri agricole, fânețe, pășuni, livezi, grădini și drumuri șerpuitoare, înguste de-a lungul cărora sunt construite casele de locuit, cu arhitectură modernă, bine întreținute toate deschid o priveliște extrem de frumoasă a satului, iar în centru întâlnim clădirea școlii, cu zeci și zeci de copii în trecut, astăzi pustie, închisă, supusă degradării, apoi Căminul Cultural, fără activități culturale, folosit la servirea mesei după înmormântări și în campania electorală, apoi, frumoasa Biserică ortodoxă ,,Sfântul Nicolae”, care s-a înălțat în anul 1901, păstorită astăzi de pr. Crin Triandafil Theodorescu.

          Sunt priveliști deosebit de frumoase. Dintotdeauna Lușca a fost și este o zonă atractivă, asemănătoare zonelor turistice, frecventată de năsăudeni și nu numai, pentru drumeții, destindere, pentru aer curat și bună dispoziție.

          Preocuparea lușcanilor a fost cultivarea pământului și creșterea animalelor (vacile cu lapte altădată nelipsite din fiecare gospodărie), era sursa lor de venit, prin valorificarea produselor pe piața orașului Năsăud și la domiciliu.

          Lușcănițele aduceau laptele dulce la piață în bidonașe emailate sau de aluminiu, cu multă făloșenie și mândrie, motiv pentru care poeții, compozitorii și alți oameni de cultură le-au purtat în cântecele lor.

          Actorul Claudiu Moldovan năsăudean (frate cu învățătoarea Turcu Lucreția), stabilit cu domiciliul la Craiova, le-a dedicat un cântec acestor gospodine, care și astăzi este fredonat: Lușcăniță cu badoc / Ce miroși a busuioc / Adă-ți fata să ți-o joc / De nu ți-oi juca-o bine / Râdă satu-ntreg de mine / Lușcăniță lapte dulce / Cât îl mulge, tot îl duce / Și dă litru cu-n leuț / Și ia boabe la drăguț / Că și mie mi-o luat / Și de-atunci n-am mai uitat/. 

          Legat de istoricul localității - originea denumirii, starea demografică, numărul și evoluția populației și toate celelalte stări geografice, ocupația locuitorilor, conjunctura în care s-a înființat localitatea ș.a.m.d au fost consemnate de istorici și scriitori în cărți și alte materiale documentare, așa de exemplu: istoricul Nicolae Drăgan (1884-1939) în lucrarea ,,Românii în veacul al IX-XIV-lea pe baza toponimiei și a onomasticii” , face mențiunea despre existența în anul 1392 a localității Lușca - LUCHKA; col(r) Ioan Boțan, în ,,Monografia localității Prislop” face precizarea că în documentele de la  Mănăstirea Mănăștiur - Cluj se spune că în anul 1392 s-au înființat deodată 7 (șapte) localități  - Lușca, Prislop, Mintiu etc;Prof. Grigore Marțian - scriitor în materialul ,,Note și însemnări despre Biserică, având hramul ,,Sfântul Nicolae” din Lușca (Năsăud)” se apleacă mai mult asupra acestui subiect precizând că la înființare biserica a fost Greco-Catolică.

          Trece în revistă preoții care de-a lungul vremii au slujit în Sf. locaș, descriind apoi starea demografică a localității după documentele bisericești, din care exemplific numărul populației luând ca reper anul 1733 cu 128 locuitori, în anul 1914 cu 490 locuitori, la Recensământul din 2010  cu 827 locuitori, iar în 2020 numărul locuitorilor este de peste 950.

          Scriitorul IoanMititean, în volumul ,,Amintiri de peste râu” editat în 2016 la Editura Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, despre localitatea Lușca ca fiind leagănul copilăriei domniei sale, locul în care s-a născut, a copilărit, s-a format ca OM, cu familie și copii, cu o profesie minunată - de dascăl etc.

          Descrie localitatea ca fiind universul frumuseții geografice și a frumuseții și hărniciei oamenilor, cu trăiri, întâmplări și povești nemuritoare, mărturisindu-și experiența de viață, este de fapt un memorial al vieții (adevăruri absolute a faptelor și a personajelor întâlnite), amintindu-și printre altele de anii de Liceu, frecventând cursurile, traversând râul Someșul Mare întotdeauna (cu mici excepții), pe Puntea suspendată.

          Acest obiectiv rămâne în istorie, nu dispare, spiritual trăiește, are viață, grație tabloului pictat de artistul plastic Nechita Bumbu (probabil și fotografii ale altor persoane interesate), care, și-a pus toată priceperea, talentul și dragostea în reușita lucrării.

          Privind în profunzime tabloul (în imaginație), scoate în evidență binecuvântatul râu al Someșului Mare, dar și furia lui, apoi, viața reală a oamenilor, cu întoarcere în timp, dependenți de această cale de circulație pietonală - PUNTEA SUSPENDATĂ sau PASARELA de la Lușca.