Lucrările de canalizare de la Galaţii Bistriţei continuă. Primarul Vasile Găurean: Decolmatăm pâraie, pietruim drumuri
În ciuda vremurilor de restrişte, cu blocaje în economie, proiectele de investiţii ale autorităţilor locale continuă. Aşa se întâmplă şi la Galaţii Bistriţei. „Avem două proiecte extrem de importante în infrastructura de apă uzată, mai exact canalizare. Prin fonduri europene, ne propunem să extindem canalizarea la Galaţii Bistriţei şi la Dipşa, inclusiv cu staţie de epurare. O altă investiţie, tot de extinderea canalizării, finanţată prin PNDL, este în execuţie pentru Herina şi Tonciu. Ne zbatem să găsim soluţii de finanţare şi pentru Albeştii Bistriţei”, ne-a explicat primarul Vasile Găurean.
Cu fonduri de la bugetul local, după lucrările de regularizare pe un pârâu din Tonciu, pe o lungime de 800 metri, acum vine rândul pârâului din satul Herina, care va fi decolmatat pe o porţiune de 500 metri.
„La Tonciu, am pietruit şi o stradă care nu a fost asfaltată. Am tasat-o cu cilindru, am făcut şanţuri, am montat tuburi, podeţe, pentru a asigura accesul în gospodării. De fapt, pentru această stradă, dar şi alte patru din Herina şi Galaţii Bistriţei avem un proiect de modernizare. Am termina de asfaltat reţeaua stradală din întreaga comună. Proiectul a fost depus la Ministerul Dezvoltării, dar nu a mai încăput la finanţare. Aşteptăm anul viitor, cred că vor fi lansate sesiuni de depunere pe fonduri europene”, ne-a declarat primarul Găurean.
Tot la Tonciu a fost primenită şi zona din faţa bisericii, inclusiv prin lucrări exterioare la un imobil şi amenajarea trotuarelor.
Citiţi şi:
- Primarul Vasile Găurean (Galaţii Bistriţei): Drumul spre Tonciu va fi asfaltat în acest an cu fonduri guvernamentale
- La Galaţii Bistriţei, proiectele îşi continuă parcursul. Primarul Găurean: Aşteptăm decontarea unor sume de către Ministerul Dezvoltării pentru a relua lucrările de canalizare!
- Vasile Găurean, la finalul celor 7 mandate de primar la Galaţii Bistriţei: Am făcut tot ce a fost posibil să-i ajut pe oameni! Am realizat ce mi-am propus pentru comunitate!
- Vasile Găurean, de 28 ani ales primar la Galaţii Bistriţei: Am ieşit de şapte ori primar din primul tur. Analizez posibilitatea de a mai candida, avem proiecte majore!
- De 26 ani, primar în satul său! Vasile Găurean (Galaţii Bistriţei): Va fi bucurie vieţii mele să-mi închei mandatul cu toate proiectele finnalizate!
Adaugă comentariu nou