MAI BINE VACI DECÎT BOI !

Nu, categoric nu. Nici o aluzie la Juncureanu şi nici la Milkaridzi şi companiile. Tocmai pentru că, vorba ceea “proştii ca proştii, dar de-ai noştrii”. Aşa că vom lua în cătarea pixului o realitate care ne spune că: “În medie, o vacă europeană primeşte o subvenţie de 2 dolori pe zi (limita sărăciei, după standardele Băncii Mondiale) ; peste jumătate din locuitorii ţărilor în curs de dezvoltare au un venit mai mic. Se pare că este mai bine să fii o vacă în Europa, decît un om sărac într-o ţară în curs de dezvoltare.”

Dacă ţinem cont de aspectul că a noastră ţărişoară face parte dintre “cele în curs de”, dar mai cu seamă că, cel puţin pînă în prezent subvenţiile pentru agricultură din partea UE, mai mult au lipsit decît au poposit sau pricopsit, e limpede că, joienelor noastre nu le-a fost chiar atît de bine precum alor lor. Ca atare, cică, crescătorii de pe meleaguri vîlcene au trecut la punerea pe băţ a pieilor blîndelor animale. Iar fenomenul are o tendinţă de generalizare la nivel naţional.

În aceeaşi ordine de idei nici cirezilor de boi de pe la Zagra de BN-lux, nu le este prea bine, cam de multişor poveste, decît pe la sărbătoarea înstruţatului. Ca urmare au toate şansele de a rămîne cam cîţi mai există prin tablourile pictate de Grigorescu. Pentru că, în conformitate cu tentaţiile exportului nostru, viţeluşii destinaţi creşterii şi îngrăşării, mintenaş după ţinerea pe picioare iau calea peninsulelor italice şi iberice, la nişte preţuri care, evident, sfidează “orice concurenţă”.

Şi totuşi, în pofida unor astfel de aspecte, tot mai bine este precum am înserat în titlu. Pentru că, în politică cel puţin, dacă ugerele sunt rotofeie şi depozitare cît de cît a unei cantităţi de lapte pentru smîntânit, au şanse mult mai mari de menţinere în cireadă, comparativ cu prosternatorii de la porţile noi. Ce au simţit diferenţa între jugul din lemn şi cel din fier şi caută a drege busuiocul, nu prin tragerea carului, ci doar de teleguţe cu mîndruţe.

Acum, în ciuda acestui ghem de contradicţii, care determină FMI-ul să ne apostrofeze cu o “creştere” a PIB-ului cu un minus de 8 puncte procentuale la finele lui 2009, salvarea doar la un 6, dar tot cu minus, cică se va datora producţiilor vegetale. Iar aceasta nu datorită şeptelului politicianist, ci în exclusivitate pe seama bunăvoinţei lui Doamne-Doamne, care în marea Sa bunătate i-a poruncit lui Sf. Ilie să dea drumul la robinete. Şi cum secetă nu mai e, chiar în contraponderea faptului că nici sisteme de irigaţii nu mai sunt, mai rămîne speranţa ca pâinea, mămăliga, pătlăgelele roşii şi varza teleormăneano-arădeano-covăsneană, să ne scoată la liman. Iar dacă o să se mai complecteze zestrea cămărilor şi cu ceva “baraboi” braşoveano-harghiteni, ba chiar şi fructe vrîncene, bistriţene şi năsăudene, nu-i altceva de zis decît, bogdaproste Părinte Ceresc, că tătucul pămîntesc, se trece, dar petrece.

În fine, pentru ultima oară, în ediţia de faţă invocăm aspectul că e mai puţin naşpa să fii femelă decît mascul. Evident la categoria bovine. Chit că, nici la porcine, cabaline, bubaline, ovine, caprine, ba chiar şi la …albine n-avem a ne plînge pe seama săriturii în adîncime. Aşa că privim cu mare interes “întrecerea capitalistă” între cele 24 de măsuri pesediste la 32 de promisiuni pedeliste, menite a ne debarasa de chingile recesiunii. Tocmai din pricină că, iată, am plecat, nu la Paris, ci la Bruxelles, boi, şi-am ajuns, vaci. Înjugaţi, în procent de 90% la pomana de doi verzişori la 24 de ceasuri. Asta DA afacere! Halal să ne fie. Că unde nu-i scăfîrlie, e trai pe vătrai. Iar într-o atare situaţie, risipirea banilor publici pe tot felul de sindrofii, bomboana pe colivă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5