FORFETARUL – EFECTE ŞI DEFECTE

După ce au dispărut, cică, din panoplia impozitelor, şi prin comasare, dar şi prin sucombare, în jur de una sută şi ceva de biruri şi taxe, fie şi numai datorită faptului că era mai scumpă daraua decît ocaua, cu colectarea, se pare că, nici dumnealui, forfetarul, nu se simte prea bine. Iar aceasta din pricină că, nimeni nu e dispus ca să plătească, fie şi sume infime dacă de-o pildă, nu desfăşoară activitate de producţie ori comercială. Ca atare pe la Registrul Comerţului e îmbulzeală mare pentru oficializarea trecerii în stand bay a societăţilor comerciale care, volens nolens, au fost constituite, aşa ca să fie la o adică. Cum ar veni, pentru o perioadă de maximum 3 ani, li se bagă capul la cutie, ca să nu ardă gazul de pomană, dar mai cu seamă pentru ca asociaţii unici să scape de beleaua de a depune tot felul de declaraţii pe la finanţe, pentru care se cheltuieşte absolut de pomană, şi hîrtie, şi birotică IT, şi temenele funcţionăreşti. Iar aceasta cu atît mai vîrtos cu cît această instituţie a strîngerilor de dări, nu face diferenţa între activi şi pasivi, dar mai cu seamă, nu este nici la ceasul de faţă, „capabilă a fi în stare” să mijlocească un dialog civilizat, dar şi on line cu contribuabilii.

Sigur că nici trecerea la stadiul de pupă, precum la fluturi, a firmelor, nu se obţine pe gratis. Dacă la înfiinţare, chiar şi una studenţească a costat în jur de 3 milioane lei vechi, acum, la trecerea în conservare operaţia este nediscriminatorie şi taxată cu 2,5 milioane, plus certificatul fiscal de 80.000, ca şi dosarele de împachetat tot soiul de hîrţogării din care să rezulte că, de la constituire s-a tras targa pe uscat. Ca atare, iată că, ce s-a cîştigat la pod, se pierde la vamă. Iar dacă se ţine cont de labilitatea legislaţiei în domeniu, la sorocul reactivării, nu-i exclus ca resuscitarea să devină chiar mai scumpă decît naşterea.

În atare condiţii, cel puţin în cazurile de care facem vorbire, impozitul forfetar e ca şi mort? Categoric! Şi atunci unde-i gheşeftul? În imaginaţia finanţiştilor. Care se trezesc să-i „umfle” pe „uitucii” care nu şi-au depus declaraţiile la timp, cu amenzi care încep cu „modesta” sumă de 10. 000.000 lei vechi. Ca să ţină minte că: au existat, deşi au vegetat, au figurat, deşi au făcut doar figuraţie, au fost corecţi în 99,99 la sută din cazuri, dar au zbîrcit-o pe ultima sută de metri. Iar ca tachîmul să fie complect sunt îndrumaţi ca, dacă nu le convine „procesul verbal al premierii” nu au altă cale decît de a se adresa justiţiei. Unde să declanşeze o nouă tevatură conform preceptului: alţi bani, altă distracţie. Şi pe spezele lor, dar şi ale statului.

Acum, la final, să nu vă aşteptaţi să înfierăm găselniţa menită a înviora bugetul de stat. Pentru simplul motiv că, dacă tot iei şi nu mai şi pui, la un moment dat se termină agoniseala. Drept urmare susţinem doar că impozitul forfetar se constituie într-un paleativ, adică un ceva mai mult decît nimic, care va face măcar o brumă de ordine în diversitatea societăţilor comerciale, lăsînd la naftalină ceea ce oricum nu funcţiona în economie. Tocmai de aceea ar fi cazul ca şi birocraţia să urmeze traiectoria. Pentru că de-abia cuplate cele două aspecte ar aduce un ce profit oarecum mai rezonabil. Ne îndoim însă că „fustimea şi nădrăgărimea” va să achieseze la efort, de vreme ce procedurile constitue, plăcutul ham al funcţionarului, care îl pune pe contribuabil cu satisfacţie diabolică din cuşca de sufleor. Iar dacă mai dispune şi de bucuriile coerciţiei, oare cum ar putea renunţa la bici?