A trecut valea şi s-a poziţionat în puterea ursului

În cea dintîi zi a lunii lui cuptor am întreprins primul popas al anului la un obiectiv pe care-l urmărim din momentele în care Ferma pomicolă Pîrâul Ursului şi-a schimbat proprietarul şi a devenit MIRO PETRIŞ. Această metamorfoză petrecîndu-se în urmă cu peste treizeci şi trei de anotimpuri. Răstimpuri în care într-un areal horticol ce se întinde pe mai bine de 170 de hectare a fost întrupat - printr-un amplu program de investiţii a cunoscutei Societăţi comerciale „MIRO” de pe platforma industrială a Bistriţei – un autentic miracol, al re vieţuirii, pe care, de data aceasta îl apreciem drept o trecere definitivă şi irevocabilă, a văii bătrîneţii unor plantaţii în sistem clasic, în cel al puterii creatoare a tinereţii şi modernităţii. Iar dacă în această poveste de succes am introdus şi emblema de forţă a regelui codrilor româneşti e pentru că, un toponim, iată, a ajuns deja, din nume, un renume.

Şi vom dovedi prin ceea ce va urma în coloanele acestui reportaj informativ, că atributele nu sunt un sluj, iar digitalul, prin obiectivitate ne părtinitoare, un martor preţios, chit că, din motive de costuri de tipar va rămîne în clasice nuanţe de negru pe alb. Vom derula secvenţele de unde le-am lăsat în toamna lui 2008, spre intrîndul verii 2009, cu cîteva necesare precizări: Anume că, de această dată am întâlnit la timonă, un cadru ingineresc tînăr, cu numai 29 de ani la activ, şcolit în meserie la „Agronomia” din Timişoara, dar atestat în profesie la Staţiunea pomicolă bistriţeană. Este de baştină din Spermezeu şi cu toate că îl cheamă, Dorel Hognogi, nu-i mai puţin voinic decît Prâslea, atît la propriu, cît şi la figurat. Iar dacă a schimbat calul, cu caii putere a ATV-ului, cel puţin în cîteva privinţe, a dat cravaşa pe acceleraţie şi s-a încadrat cel puţin cu viteza a patra în trioletul: Nicu şi Uţa Moldovan, respectiv, Domniţa Precup al echipei de gospodari ai unităţii. Că şi-a primenit şi pe cei 17 angajaţi, cu forţe tinere şi bine pregătite profesional, e o treabă de management, ca să se şi poată împlini zicala cu turcul şi pistolul, iar munca să se plieze cu adevărat pe durata zilei lumină.

Iar asemenea secvenţe ale timpului au fost, şi multe, şi spornice. De la pregătitul terenului pentru plantările de primăvară, aducerea şi fertilizarea cu îngrăşăminte naturale a tuturor plantaţiilor tinere în creştere ori pe rod, tăierile de formare piramidală a coroanelor şi de fructificare, a celorlalte lucrări pe care le cere rodul bogat. Aşa se face că în orele de vizitare a trupurilor de livadă am putut vedea din şeaua motorizată, un autentic rai al fructificaţiei, de la „experimentalii” meri ornamentali, la pruni supraponderali în sîmburoase care au început să debordeze în nuanţe vineţii, ciorchinii deja formaţi ai viţei de vie precum familiile de albine în roiul aşezat, soiurile de meri din superintensiva de 20 de hectare:Golden Delicios, Memo, Crola, Pinova, Fuji Kiko atît de estetic formate încât, cum se spune, şi cu ochii să le mănînci încă de pe acum. Iar dacă cele circa 17 tone de cireşe care au fost deja recoltate şi au ajus, fie delicatese pasagere, fie dulceaţă ori compot, ne este limpede că se va putea sta, cum se spune, cu spatele, la producţii de 35t de mere pe hectarul de întensivă, respectiv, a 15t de prune la aceeaşi unitate de suprafaţă.

Ceea ce frapează, dincolo de această revărsare de fructe demnă doar de Cornul Abundenţei este starea pomilor roditori şi a viţelor de vie. De la stadiul de creştere a ramurilor, la vedele inchis şi ceruit al frunzelor, toate aceste sute de mii de zbucuri de rodire, dau o senzaţie a sănătăţii depline. Iar dacă de-o pildă noi am asistat la derularea celui de-al patrusprezecelea stropit împotriva rapănului de această dată, este cît se poate de limpede din care pricină, totul arată precum în ilustraţiile revistelor de specialitate. Ca atare nu este de mirare că, aceia care vor efectua culesul vor avea de înfăptuit o treabă pe măsură, în sensul de a valorifica pe deplin o activitate ce a presupus şi mai presupune eforturi serioase, atît umane cît şi financiare.

Sigur că de un mare ajutor au fost şi dotările cu utilaje noi şi performante între care Claas-urile şi Şenilarul, dar fără de aportul şi abnegaţia celor meniţi a le pune în mişcare, nu s-ar fi ajuns la un asemenea regal de forme şi de fond. Drept este că şi oamenii au fost preţuiţi şi răsplătiţi prin condiţii dintre cele mai atente, de la plată, la traiul decent, între care au excelat cele de cazare şi masă. Ca atare între ofertă şi cereri a fost găsită calea optimă, iar sezonierii care vor dori să devină manevranţi ai panerelor trebuie de pe-acum să ştie că-i aşteaptă, şi multul, şi binele, dar cu asumarea hărniciei şi seriozităţii.

Într-un alt plan al preocupărilor o să ne referim şi la celelalte prefaceri care au loc ori se vor derula pe mai departe. Iar aceasta spre a se putea constata că pînă la final de deceniu, dincolo de drumuri pietruite, drenuri şi podeţe, de intervale cosite, de lacuri pline cu apă pentru stropiri şi irigaţii prin picurare, dar şi de creştere a peştilor, de înceierea operaţiilor de plantare, se pregătesc asiduu şi condiţiile pentru o valorificare eficientă a producţiilor. Dacă spaţiile de cazare şi masă a personalului sunt deja la nivelul aşezămintelor de trei stele ori tot atîtea margarete, am constatat că şi constructorii de la „Îndemînarea” SRL Bistriţa, dădeau ghes lucrului la întruparea „Halei de răcire cu atmosferă regularizată”, obiectiv de investiţii, ce depăşeşte în valoare 2,2 milioane euro, realizat cu sprijinul UE şi al Guvernului României şi care are menirea de a stoca şi păstra circa 2000t de fructe. O parte din celule o să fie deja funcţionale chiar din toamnă. De asemenea, în cel mai înalt punct al fermei se află in curs de amenajare un mare rezervor de apă menit a asigura irigarea prin cădere liberă pentru noi plantaţii intensive de măr, păr, prun, dar şi de cais şi viţă de vie. Ceea ce înseamnă că, pas cu pas, Livada Miro Petriş îşi incinge brîiele din ce în ce mai diversificate sortimental în flori, culori şi arome de trinitate sezonală. Ca atare intr-un asmenea perimetru, doar iarna îşi va menţine permanenţa izului de fulg. În restul anotimpurilor totul va fi schimbare şi diversificare, o simfoniei a naturii şi firii în care armoniile se vor întrupa în doinele şi baladele frumosului util ori, compartimentat, in ale frumosului pur.

Cine va avea curiozitate şi răbdarea să recitească demersurile noastre reportericeşti anterioare o să constate că, noi înşine am pariat şi, iată, am cîştigat prin urmărirea statornică a prefacerilor rezultate din colaborarea şi combinarea înţeleaptă dintre industrie şi agricultură. Iar dacă într-un asemenea context se poate spune şi, uite criza, dar şi, nu e criza, e din pricină că, ce s-a cîştigat la pod nu s-a dat la vamă de pomană, iar fapta şi răsplata funcţionează. Ferma Miro Petriş a vămuit profituri şi credite, dar suntem siguri că în toamnă va returna, iar la mijlocul deceniului următor va ajunge în măsură să reverse. Pentru că nu va mai depinde în exclusivitate de „robinetele” lui Sf. Ilie, de „bunăvoinţa” sfîrnarilor, de „randamentul” uneltelor ancestrale, ci doar de darurile lui Doamne-Doamne, care oferă, dar nu bagă şi în sac.

În concluzie şi cu speranţa că cerul nu va bolti altfel peste pletele Cosînzenei de peste Pîrâu şi toamna o va găsi în aceleaşi straie văratice cu un croi perfect, iar destoinicia umană va broda şi coase noi şi tot mai multicolore arabescuri pe cătrinţe şi ii, vom putea spune odată cu bardul că Ferma Miro Petriş e o ambianţă vie: „Frumoasă cît eu nici nu pot / O mai frumoasă să-mi socot / Cu mintea mea”. Iar dacă la atributul invocat se va adăuga şi cel de „găzdacă” cu atît mai bine. Că aşa-i în hora economiei concurenţiale. Cîştigi, păgubeşti, negustor te numeşti. Cu condiţia de a nu păstra toate ouăle într-un singur coş ...