Maraton la Herghelia Beclean
Echipajele înscrise în cea de-a doua etapă a Campionatului național de atelaje de la Beclean au concurat, sâmbătă, în proba de maraton. S-a desfășurat pe un traseu de 15.700 de metri, împărțit în trei faze.
În prima fază, s-a alergat cu alura liberă pe cinci kilometri. Atelajele au pornit din 10 în 10 minute și au parcurs drumuri de țară și de câmp cu o viteză medie de 15 km la oră. În faza a doua, s-a mers la pas pe o distanță de un kilometru și cu viteza medie de 7 kilometri la oră. După acest moment, atelajele s-au oprit pentru odihna cailor, pauza fiind de 10 minute, timp în care s-a făcut și controlul veterinar al cailor. În cea de-a treia fază, s-a mers la trap pe opt kilometri, viteza medie fiind de 15 kilometri la oră. Faza a cuprins opt obstacole naturale și artificiale construite din lemn și din alte materiale. Arbitrii au cronometrat fiecare concurent. Pentru fiecare secundă petrecută în obstacol, concurentul a fost penalizat cu 0.2 puncte, adică pentru cinci secunde, un punct de penalizare. Concurentul care a petrecut mai mult de cinci minute într-un obstacol a fost eliminat din probă. Fiind o probă de teren, maratonul a cerut, atât din partea cailor, cât și a concurenților, o rezistență fizică apreciabilă, pregătire și tehnică perfectă, harnașamente și dotare adecvate.
Preşedintele de onoare al concursului este Valerian Solovăstru, directorul general al Romsilva, preşedinte este Sandor Balogh, director general adjunct RNP Romsilva, iar vicepreşedinţi sunt Robert Bartha, director în cadrul RNP Romsilva şi Gheorghe Ivan – director Direcţia Silvică Bistriţa. Juriul de teren este prezidat de Kelemen Atilla, iar director de concurs este Traian Lăpuşte, directorul Hergheliei Beclean
Citiţi şi:
- Campionatul Naţional de Atelaje cu doi cai – Herghelia Beclean
- Campionatul Naţional de Atelaje pentru doi şi patru cai – Herghelia Beclean
- Campionatul Naţional de Atelaje cu doi cai, în pregătire la Herghelia Beclean
- Spectacol ecvestru de înaltă ținută, la început de iulie, la Beclean
- Opereta sporturilor ecvestre, la Beclean
Adaugă comentariu nou