Mare surpriză la un centru de vârstnici din Reteag
În perioada 1-10 aprilie 2024, Ambasada Statelor Unite ale Americii și American Council organizează cea de-a VI-a ediție a proiectului 4/4PentruPrieteni, dedicat comunității și faptelor bune. Ideea proiectului a pornit de la cuvintele activistului american Martin Luther King care a rostit: ”Întrebarea cea mai stringentă și importantă a vieții este: ce faci pentru ceilalți?”. Asociația de Ajutorare a Copiilor Benita a răspuns inițiativei și astfel, în ziua de sâmbătă, opt copii beneficiari ai centrului de zi au ales să lase internetul sau jocurile pe calculator și să aducă zâmbetele pe fețele seniorilor găzduiți de Centrul Rezidențial de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Vârstnice „Casa Daniel” din localitatea Reteag.
Vârstnicii nu au fost anunțați dinainte de surpriza care li se pregătea, astfel că mare le-a fost bucuria când i-au văzut pe cei opt copii de la Asociația de Ajutorare a Copiilor Benita cum intră plini de voie bună și dorință de a petrece timp împreună.
După un program bine stabilit de asistenta socială Nicoleta Nedelea, copiii și seniorii au cântat împreună cântece de primăvară, au efectuat exerciții de gimnastică și s-au jucat jocuri în grup. La unul dintre jocuri, unde a fost nevoie de un pai pentru a muta bucățele de hârtie de pe masă în suporturi, s-a dovedit că unii seniori aveau plămânii mai buni, și chiar ambiția mai mare, decât copiii, nelăsându-se învinși!
De asemenea, bunicii au fost foarte bucuroși pentru că energicii copii au acceptat să ia masa împreună, făcând-o pe o bunică să exclame: ”Mă simt din nou ca acasă!”
Mulțumim pe această cale Asociației de Ajutorare a Copiilor Benita pentru implicarea celor mici în activități de voluntariat și-i felicităm pe toți cei opt copii participanți pentru dragostea, energia și bucuria pe care le-au dăruit-o celor în vârstă! Așa cum menționa o angajată a centrului, în următoarea săptămână acești copii vor fi vedetele din discuțiile purtate între vârstnici, care își vor aminti cu drag clipele frumoase petrecute împreună!
Citiţi şi:
- Gânduri bune și Flori pentru Suflet pentru bătrânii din Bistrița
- Joc și culoare în lumea copiilor la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Bistrița
- Copiii de la Grădiniţa Benita, în vizită la Brigada 81 Mecanizată
- Copiii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Bistrița merg în voluntariat la Căminul pentru Persoane Vârstnice
- Romii ardeleni, prinşi în febra protocoalelor de colaborare
Adaugă comentariu nou